|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Patronii, obligaţi să-şi antifoneze cârciumile 

Patronii, obligaţi să-şi antifoneze cârciumile

Ca urmare a discuţiilor purtate în ultima şedinţă de Consiliu Local referitoare la programul de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică, Primăria Râmnicului vine cu o serie de precizări. Astfel, procedura de avizare a programului de funcţionare a agenţilor economici care au ca obiect de activitate alimentaţia publică se realizează în continuare conform HCL nr.248/2004. Această hotărâre se completează cu următoarele prevederi privind programul muzical: „Începând cu 1 ianuarie 2007, programul muzical al unităţilor de alimentaţie publică nu va depăşi orele 23 de luni până vineri şi orele 24 în zilele de sâmbătă şi duminică. După această oră, până la sfârşitul programului, conform orarului avizat, unităţile de alimentaţie publică funcţionează fără folosirea muzicii şi a instalaţiilor muzicale”. Programul de folosire a muzicii poate fi extins şi peste limitele de mai sus dacă agenţii economici vor depune documentaţii (autorizare de construire, devize de lucrări, procese verbale de recepţie) prin care să ateste realizarea lucrărilor tehnice necesare de izolare fonică a spaţiilor de alimentaţie publică pe care le administrează.

Leave a Response