Vâlcenii, la un pas de moarte în Kosovo 

Vâlcenii, la un pas de moarte în Kosovo

Kosovo – Fâşia Morţii sau Ţara Mierlelor este un ţinut la care ajungi greu chiar şi cu gândul. Ajungi infinit mai uşor la Paris decât la Priştina, unde sârbii se războiesc de ani de zile cu albanezii. Pentru militarii români care aleg să meargă în Kosovo „Fâşia Morţii” este mai degrabă o sursă de câştig decât o mândrie naţională. Pe lângă bani militarii capătă şi experienţă, dar cu preţul unei stări de pericol permanent. Gloanţele îi pot nimeri oricând, iar pericolul le vâjâie pe lângă urechi în fiecare secundă, precum vântul care nu se mai opreşte. Întreaga provincie iugoslavă apare ca o entitate dualistă, cu două variante de istorie, cultură, tradiţii, religii… şi oameni. Sunt însă şi români care au ales să lupte în Kosovo pentru păstrarea păcii, iar printre aceştia se numără şi doi vâlceni.

Doi vâlceni în „Fâşia Morţii”

Atunci când au ales să plece în provincia Kosovo jandarmii vâlceni Emil Guţu şi Viorel Neacşa, ambii sergenţi majori, au anticipat că le va fi greu, mai ales că unul dintre ei mai fusese pe acele meleaguri, tot în misiune, dar condiţiile dure de viaţă au ieşit la iveală abia la faţa locului. Cei doi jandarmi vâlceni reprezintă România în Formal Police Unite (FPU), iar unul dintre ei a fost zilele acestea în permisie, în ţară. Ei au plecat în misiune de la data de 18 februarie anul acesta. Sergentul major Viorel Neacşa a mai fost plecat în aceeaşi zonă şi în perioada februarie 2002 – februarie 2003, dar ceea ce a văzut acolo nu l-a determinat să renunţe la o astfel de misiune.   

Pericolul pândeşte la fiecare pas

Deşi războiul propriu-zis s-a terminat sârbii şi albanezii continuă conflictul în “Fâşia Morţii” şi tensiunea se simte la fiecare pas. Emil Guţu a fost detaşat în baza de la Peja şi spune că doar simţurile l-au ţinut până acum în viaţă, şi… prietenii, pentru că pe câmpul de luptă toţi camarazii trebuie să-şi fie automat şi prieteni. “Drumurile sunt desfundate, cu mormane de moloz la tot pasul, mormane care au fost cândva case pline de viaţă.” – spune Emil Neacşa. Programul militarilor aflaţi în Formal Police Unite (FPU) – Detaşament de Misiuni Internaţionale ale Jandarmilor din Kosovo este infernal. Tensiunea atinge cote sufocante. Nu ai dreptul la nici o greşeală: prima ar fi şi ultima.  “Deşi acum pare că lucrurile s-au mai calmat, se simte tensiunea şi oricând o mică scânteie poate declanşa un adevărat război”, ne spune Emil Guţu. “Graniţa” dintre sârbi şi albanezi este un râu pe care sunt amplasate două poduri. Baza românilor este la Peja, la aproximativ 100 de kilometri de locurile unde execută misiunile, adică în oraşele Mitrovièa şi Zubin Potok.
Zile de coşmar la graniţa dintre sârbi şi albanezi

Deşi cele mai multe zile sunt liniştite, există situaţii când sârbii şi albanezii încep să vină valuri – valuri la podul care-i desparte. “Trebuie să fim imparţiali şi chiar reuşim. În caz contrar, albanezii ar putea să ne acuze că ţinem cu sârbii, şi invers. Ar fi un dezastru. Avem patrule pedestre, maşini blindate, dar şi puncte de control fix. Oprim maşinile, verificăm identitatea cetăţenilor şi suntem atenţi să nu fie înarmaţi. Comunicarea e greoaie: unii vorbesc o limbă, alţii alta. Uneori, suntem nevoiţi să ne înţelegem prin semne. Cu oficialităţile vorbim în limba engleză.” – povesteşte Emil. Jandarmii români au participat şi la misiuni speciale, la transportul unor criminali de război aflaţi în închisoare. În zonă s-au petrecut adevărate măceluri, un singur ins omorând 250 de conaţionali. Nimeni nu uită şi mereu stau la pândă. Misiunea comună e pacea, ţelul personal – să-şi facă treaba bine şi să rămână în viaţă. Pentru militarii români femeile sunt un subiect tabu până la întoarcerea în ţară. În Kosovo credinţa musulmană le impune reguli stricte: nu au voie nici măcar să admire femeile, iar cei care nu respectă regula sunt … trimişi acasă. Emil Guţu este mândru că profesionalismul românilor din Kosovo este recunoscut şi apreciat de toţi. Îi place ceea ce face şi este plătit pentru riscurile pe care şi le asumă. Solda de 1.000 de dolari încasată lunar înseamnă mult în ţară, deşi este câştigată cu riscuri greu de măsurat. „Nu o facem pentru bani. Important este să faci ceva bun, este mulţumirea sufletească de a pune în practică ce ai învăţat.” – spune subofiţerul jandarm.