|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ion Boştinaru, consilier local PSD în Drăgoeşti, descoperit în conflict de interese de către ANI 

 

Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Ion Boştinaru, consilier local PSD (fost PDL până în anul 2012) în cadrul Consiliului Local al comunei Drăgoești, județul Vâlcea. Acesta este acuzat că a participat la ședința Consiliului Local Drăgoești din data de 18 mai 2010, votând hotărârea consiliului local privind arendarea terenului în suprafață de 171 ha, din islazurile comunale, Asociației Locale a Crescătorilor de Bovine, Ovine și Porcine din comuna Drăgoești (asociație în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru fondator, precum și funcția de vicepreședinte al consiliului director). Contractul de arendă a fost încheiat între Consiliul Local al comunei Drăgoești (în calitate de arendator, reprezentată de către primar) și Asociația Locală a Crescătorilor de Bovine, Ovine și Porcine din comuna Drăgoești, reprezentată de către persoana evaluată. Astfel, aceasta a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, dispozițiile art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”. Persoana evaluată au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ion Boştinaru a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”. „Persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului”. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

(Petre Coman)

One Response to Ion Boştinaru, consilier local PSD în Drăgoeşti, descoperit în conflict de interese de către ANI

  1. ion

    Eronat , gresit interpretati,omul a primit raspunsul de la ANI, nu are nici o problema.

     

Leave a Response