Senatorul Cotescu i-a cerut ministrului Educaţiei o situaţie privind tezele de doctorat
Senatorul PNL Adrănel Cotescu a formulat recent o interpelare pe care a adresat-o lui Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, pe tema verificării tezelor de doctorat. „În România sunt aproximativ 30.000 de români care au obţinut doctoratul, de 22 de ori mai mulţi decât în urmă cu 25 de ani, potrivit unei statistici a ziarului Gândul. Totuşi, la momentul actual nu se poate spune cu exactitate câte dintre acestea sunt plagiate şi câte nu. 0 parte din universităţile de top din ţară au soft pentru a verifica lucrările, numai că nu toate intră în acest proces. La Iaşi doar două facultăţi au un sistem de detectare a fraudei academice. Plagiatul este o realitate necontrolabilă, în acest moment, în spaţiul universitar din România. Având în vedere cele prezentate, vă rog să îmi comunicaţi, domnule ministru, răspunsul la următoarele întrebări: când va fi operaţional un soft pentru verificarea lucrărilor din punct de vedere al originalităţii acestora? se vor verifica şi tezele de doctorat deja validate până în acest moment? ce măsuri veţi lua pentru a descuraja fenomenul de plagiat din întreg sistemul educaţional? Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră scris”, spune senatorul Marin Adrănel Cotescu.