Surpriza
De când a ajuns în parlament, pe o listă a unui partid, de care nici n-a auzit, L. Pitoarea a dispărut. Acolo, pe scaunele pluşate, alături de alţi aleşi, îşi doarme somnul, pe care zice el, n-a prea avut parte pe tarlalele cu struguri pietroşi, unde lucrase înainte. Şi doarme şi doarme …intervenţiile sale, în favoarea celor care l-au votat, numărându-se pe degetele de la o mână în trei ani, iar „ieşirile” în teritoriu, n-au rost, dragă, ce să ceară strugurii de la mine? Să le guste tăria?
Ba, de la o vreme şi de pe la sindrofiile parlamentarilor a dispărut, ca să nu fiu şantajat, dragă! Nu vezi, că abia aşteaptă scubălăii să te prindă la înghesuială?
Şi azi aşa, mâine tot aşa, L. Pitoarea se odihnea „văzând cu ochii”, mandatul său impunându-l totuşi în canalele politicienilor cu „reţete” de înavuţire rapidă.
Pentru că n-a stat degeaba L. Pitoarea. Şi-a privatizat o distilărie cu depozitele aferente, ba chiar şi cu lichid destul în butoaie, cât să-şi recupereze cu vârf şi îndesat suma plătită, în plus este acţionar şi pe la alte zece societăţi.
Şi are bani L. Pitoarea, că doar n-a stat degeaba! A ştiut el destul de bine cum să potrivească actele, adică pe înţelesul tuturor, a ştiut să fure la limita dintre legal şi ilegal, că asta e la modă, mai ales când eşti parlamentar aflat şi în „Curentul apei”, cu „mâna în mălai”, cum ar zice badea Gheorghe.
Dar ceva s-a întâmplat cu el, pentru că de vreo câteva luni nu-l mai vedem nici în parlamentul somnolenţilor. Unde-o fi? Ce s-a întâmplat cu el? Unde-o fi L. Pitoarea? Lumea a intrat la bănuieli. L-or fi prins?
Aş! Aţi văzut dumneavoastră vreun Corb, care să scoată ochiul altui Corb? Să fim serioşi!
L. Pitoarea s-a internat într-un spital iniţial, ca să se ascundă o vreme, dar dintr-odată a simţit un gol imens în cap şi a „tras alarma”. Doamne, dacă am vreun hematom? Ori tumoare? Şi-a „împins” pe la doctori câteva plicuri cu euroi, că doar unul este L. Pitoarea, de ce să se ducă tocmai el? Iar doctorii, desigur că şi-au scos profesionalismul din gentuţă, competenţa de prin buzunare şi s-au pus pe treabă. L-au operat, mai precis, cât ai zice peşte…
– Doamne, ce operaţie dificilă am efectuat, colega! Pacientul, ditamai parlamentarul, nu mai prezenta activitate cerebrală, zicea, că are un gol mare în cap…
– Şi? Îl întreabă colegul, făcând ochii mari.
– I-am deschis calota craniană şi nu îmi venea să cred ce vedeam…
– Ce vedeai? Chiar?
– Că era goală. Goală-goală!
– Cum? N-avea creier?
– Nu! Doar un fir de aţă. Trei ore m-am gândit, colega, dacă să-l tai sau nu.
– Şi l-ai tăiat?
– Da!
– Şi ce s-a întâmplat cu parlamentarul?
– I-au căzut urechile, colega!
– Zău? Auzi, să n-ai tu nimic în cap!… bombănea doctorul. Păi, mi se pare normal. Nu e nici o surpriză!
George Achim
