Tăieri ilegale de arbori
Jandarmii au depistat în pădurea comunei Mateeşti pe Gheorghe P. (68 ani) din comuna, care ajutat de încă o persoană au încărcat în remorcă unui tractor bucăţi de lemn, în urma tăierii ilegale a trei arbori. „Fiind întrebat de jandarmi cu privire la actele care îi conferă dreptul legal de taiere şi transport, Gheorghe P. a declarat că nu deţine astfel de documente, iar arborii secţionaţi nu erau marcaţi de lucrătorii silvici pentru a fi tăiaţi”, a spus colonelul Ion Idu, seful I.J.J. Vâlcea. Cei 1,330 metri cubi de material lemnos au fost predaţi până la definitivarea cercetărilor Ocolului Silvic Horezu. Jandarmii au mai depistat în pădurea comunei Faureşti, în punctul numit „Măgura”, pe Ilie T. (44 ani) din satul Găineşti, care încărca într-un tractor bucăţi de lemn. Nici Ilie T. nu deţinea acte legale pentru a tăia şi transporta lemne, declarând că în afară de arborii marcaţi pentru tăiere, pentru care avea documente legale, i-a tăiat şi pe ceilalţi patru, fără să observe că nu prezintă marca silvică. Cantitatea de 0,899 metri cubi material lemnos, în valoare de 483 RON, a fost predată până la definitivarea cercetărilor la Ocolul Silvic Bălceşti. În ambele cazuri, jandarmii au întocmit actele premergătoare pentru „tăiere ilegală de arbori“ şi le-au înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.