ABA Olt și Primăria Bujoreni vor plăti despăgubiri de miliarde de lei!
Pentru inundațiile de pe Valea Bujorencii,
Precipitațiile abundente din ultimele zile i-au adus la disperare pe locuitorii comunei Bujoreni. Pârâul Valea Bujorencii a făcut prăpăd în aceste zile! Garduri distruse, case devastate, stâlpi de electricitate căzuți pe imobile, aparatură electrică distrusă etc. Zeci de case din zonă au fost inundate, iar autoritățile locale și județene au dat din umeri neputincioase. Pagubele se ridică la câteva miliarde de lei! Inspectoratul pentru Situații de Urgență a realizat procese verbale detaliate cu distrugerile.
Ploile torențiale de miercuri i-au scos din amorțire pe mai-marii județului care s-au deplasat, în ceasul al 12-lea, în zona afectată de inundații. Prefectul județului Vâlcea, Nicu Cornoiu, i-a mobilizat telefonic pe directorii de la Administrația Bazinală Olt, Daniel Băviță (subalternii acestuia s-au dovedit cam habarniști!), directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Valeru Amza (acesta s-a plimbat ca Vodă prin lobodă pe malul pârâului, fiind total depășit de situație, a trebuit să-i spună prefectul ce are de făcut), directorul RAJDP, Nicolae Vălimăreanu (a venit, a văzut, a plecat).
În zonă a mai fost văzut și primarul comunei Bujoreni, Alexandru Roșu, cel care este unul dintre principalii vinovați pentru distrugerile provocate de viiturile de pe Valea Bujorencii din ultimele zile. Roșu este persoana care a închis ochii atunci când în zonă s-au construit ILEGAL două podețe, care au obturat scurgerea firească a pârâului. Ca într-o scenă dintr-un roman de Kafka, reprezentanții instituțiilor statului au privit cu mâinile încrucișate cum apele intrau în curțile oamenilor. Un fel de tragi-comedie absurdă! Cu un excavator rudimentar s-a încercat o decolmatare parțială în jurul unuia dintre cele două podețe.
În cele din urmă localnicii afectați de inundații, exasperați de pasivitatea autorităților, au început să-și rezolve problema singuri. Cu un buldoexcavator au demolat unul dintre cele două podețe ilegale și au amenajat un drum, pe cheltuială proprie. Oamenii sunt hotărâți să acționeze în instanță, pentru despăgubiri, Administrația Bazinală de Apă Olt (care a emis un aviz ILEGAL pentru unul dintre podurile cu bucluc!) și Primăria Bujoreni!
Tiberiu Pîrnău
Articolul este pe jumatate adevarat…..albia raului are 20 metri latime si aprox. 4 metri adancime….diguri de beton si fund de beton…!!! Acestea exista si se si vad !!!! Colmatarea albiei este uriasa !!! Iar sa faci un drum prin albia raului din cate stiu este chiar PENAL…..!!! Solutia autoritatilor in acest moment !!! Asta in timp ce tiganii isi construiesc case fara nici un fel de documente si acte pe drumul cel adevarat !!!