|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sindicatul Sodistul şi conducerea USG au semnat contractul colectiv de muncă valabil timp de doi ani 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Potrivit unui anunţ al directorului general al SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA, Witold Urbanowski, recent a fost semnat între conducerea întreprinderii şi Sindicatul Sodistul contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil pe anii 2014-2016. Documentul a fost înregistrat în registrul unic de evidenţă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea la nr. 29/2014. Astfel, după 45 de zile de negocieri cu patronatul polonez, Sindicatul Sodistul a încheiat contractul colectiv de muncă valabil pentru următorii 2 ani. Membrii sindicatului au obţinut din partea acţionariatului majoritar al SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA un contract colectiv de muncă cu mai multe beneficii, dar şi cu promisiunea realizării unor investiţii semnificative în societate. „Deşi numărul de salariaţi din cadrul USG-CCG este unul relativ mic, am reuşit să obţinem din partea acţionariatului majoritar nişte concesii faţă de contractual colectiv de muncă anterior, şi cel mai important lucru, eu cred că am reuşit nu numai să menţinem acestă societate commercială pe piaţă, ci şi mai mult, să-i dăm un viitor”, a declarat liderul de sindicat al Sindicatului Sodistul, Adrian Mugioiu. Anul trecut, contractul colectiv de muncă pe anul 2013 a fost semnat, după aproape cinci luni de negocieri cu patronatul, liderul sindical precizând că prin păstrarea celor 770 de locuri de muncă au câştigat economia vâlceană şi cea românească. În urmă cu un an, peste 60 de angajaţi ai SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA au intrat în greva foamei, între care şi liderul de sindicat, însă ulterior acesta a reuşit să-i convingă pe cei mai mulţi să renunţe la această formă extremă de protest, după ce mai mulţi muncitori cu probleme medicale grave au fost transportaţi la spital din cauza stării precare de sănătate, în final rămânând în grevă doar trei salariaţi, unul dintre ei fiind liderul sindical. Tot anul trecut, revendicările salariaţilor de la SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA au vizat semnarea contractului colectiv de muncă pe 2013, alocarea a 16% din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii, menţinerea numărului de angajaţi existent la începutul acestui an, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă.

Leave a Response