Moarte suspectă în zona Barajului Nord
În data de 23 iulie, membrii Echipei de Căutare – Salvare din cadrul ISU General Magheru al judeţului Vâlcea au intervenit scoaterea trupului fără suflare găsit înecat în râul Olt, în zona Barajului Nord – Râmnicu Vâlcea. Pentru aducerea acestuia la mal, angajaţii ISU au acţionat cu ajutorul unei bărci pneumatice şi a unei cordiţe. Este vorba de Gheorghe G., în vârstă de 46 de ani, din comuna Bujoreni, satul Lunca, care era dat dispărut de mai multe zile. Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Judeţean Vâlcea, urmând că în cursul zilei de vineri, 25 iunie, medicii din cadrul Serviciului de Medicină Legală să efectueze necropsia. Din informaţiile noastre, poliţiştii au stabilit că pe trupul bărbatului nu existau urme de violenţă. În acest caz, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea fac cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care Gheorghe G. a decedat.