Șpârle și șopârle, 28.07.2014
• Luni dimineaţa este programată o şedinţă extrem de importantă la Consiliul Judeţean Vâlcea: consilierii sunt convocaţi să îşi dea acordul oficial pentru transferul unor active de la Complexul Energetic Oltenia către societatea CET Govora. Vor fi multe dezbateri aprinse pe marginea acestei propuneri, mai ales în urma avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei la proiectul de act normativ promovat de Guvern. Poate puţină lume a studiat atent avizul negativ al Ministerului Justiţiei, însă trebuie să spunem că, în mare parte, este bine fundamentat şi respectă prevederile legale în vigoare. Din capul locului, trebuie să precizăm pentru transferul minelor de la Berbeşti şi Alunu către CET Govora nu trebuie o ordonanţă de Guvern sau o lege specială, ci trebuie doar o hotărâre a adunării generale a acţionarilor de la Complexul Energetic Oltenia (proprietarul celor două mine), în baza a două mandate speciale acordate de cei doi acţionari ai CEO: Ministerul Economiei (care deţine 77% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (cu restul de 23%). Orice încercare de a încălca Legea societăţilor comerciale se poate lăsa cu pierderea unor procese în instanţă. În al doilea rând, desprinderea unor active din cadrul unei întreprinderi nu poate avea loc cu titlu gratuit, întrucât se modifică patrimoniul şi capitalul social al Complexului Energetic Oltenia. În al treilea rând, CET Govora şi Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să ia avize de la mai multe instituţii, precum ANRM, Ministerul Muncii, Consiliul Concurenţei, etc. Dar, vom reveni cu mai multe amănunte în ediţia viitoare a ziarului!
• După aproape trei luni de la plecarea în „excursie” a fostului primar al Râmnicului, Emilian Frâncu, au apărut primele opinii din închisoare despre situaţia de la PNL Vâlcea şi Primărie. Singurul regret exprimat de Frâncu se referă la politizarea excesivă a activităţii din Primăria Râmnicului şi de la firmele din subordinea instituţiei (!), iar despre mulţi dintre foştii amici din PNL are numai cuvinte „de laudă”, în special pentru cei care i-a ajutat cu funcţii grase prin diverse societăţi şi instituţii de stat.
• În urma nenumăratelor contestaţii, CNADNR a decis recent să amâne până în data de 11 august organizarea licitaţiei pentru atribuirea contractului de realizare a studiului de fezabilitate la viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, care va trece prin judeţul Vâlcea. S-a prelungit şi termenul de realizare a studiului, de la 12 luni, la 17 luni. Reamintim că, în cursa pentru efectuarea SF-ului, au rămas trei firme: Via Design SRL, Tecnic Consulting Engineering România SRL şi Search Corporation SRL. Potrivit hărților orientative anexate documentației de licitație, viitoarea autostradă va trece prin dreptul unor localități precum Râul Vadului, Câinenii Mari, Robești sau – dincolo de Râmnicu Vâlcea – Dedulești, Zamfirești, Prislopu Mare sau Valea Ursului. Cu alte cuvinte, e vorba de o variantă ce urmărește actualul DN 7. Vechiul traseu urmărea, mai la nord, văile Băiașului, Topologului și Argeșului.
• Absolut dezolantă „priveliştea” de la Complexul Simian din centrul Râmnicului, care a adăpostit până în 1990 fosta Întreprindere de Piele şi Încălţăminte (IPI), iar după Revoluţie a găzduit falimentara societate Vâlceana…. Aproape toţi chiriaşi au plecat, după ce piaţa agroalimentară a fost desfiinţată de doi ani. Sunt zeci de spaţii goale care stau cu afişe pe care scrie „De închiriat”, însă nimeni nu mai vrea să vină într-o zonă fără nici un vad comercial. Pe aproape două hectare de teren şi clădiri în plin centrul Râmnicului mai supravieţuieşte doar un restaurant mizerabil şi vreo 3-4 firme din diverse domenii de activitate, plus… câinii vagabonzi aferenţi. Să ne amintim că proprietarul – moştenitorul celebrei familii Simian – avea ocazia prin 2009 să vândă la un preţ extrem de bun întregul imobil, însă a refuzat.