|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Decizie a magistraților de la Judecătoria Turnu Severin: Mircia Gutău poate să candideze la alegerile din 2016 

gutau

În data de 23 iulie magistraţii Judecătoriei Turnu Severin i-au admis fostului primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, cererea de contopire a pedepselor în cele două dosare penale în care fostul edil a fost condamnat (dosarul „Locurile de joacă” – condamnare 2 ani şi 6 luni de închisoare și dosarul „Mită la primărie” – 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare). În urma acestei decizii, Mircia Gutău poate să candideze la alegerile pentru funcția de primar din iunie 2016. În sentința Judecătoriei Turnu Severin se menționează: „În temeiul art. 585 alin.1 lit. a) C.p.p., admite cererea de contopire a pedepselor complementare formulată de către petent Gutău Mircia. În temeiul art. 35 alin.3 C.p. din 1969, contopeşte pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1969 aplicate petentului pe o durată de doi ani prin decizia penală nr. 797 din 12.06.2014 a Curţii de Apel Craiova cu pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) C.p. din 1969 aplicate petentului pe o durată de doi ani prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 din dosarul nr. 698/57/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca petentul să execute pedepsele complementare rezultante prevăzute de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1969 pe o durată de doi ani după executarea pedepsei rezultante principale. Constată executată la data de 24.03.2013 pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni aplicată petentului Gutău Mircia prin decizia penală nr. 797 din 12.06.2014 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art. 36 alin.1 şi alin.3 C.p. din 1969 raportat la art. 35 alin.3 C.p. din 1969, deduce din pedepsele complementare rezultante prevăzute de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1969 pe o durată de doi ani partea de pedepse complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a -II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1969 executate de la data de 25.03.2013 la zi. Cheltuielile judiciare în cuantum de 80 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.07.2014″

Gutău şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile locale din 2016 pentru fotoliul de primar.

Voi candida în 2016 pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. Nu vreau să comentez deciziile instanţei. În primul caz, rămân la ideea că trebuia să fie un ţap ispăşitor, iar al doilea caz din nou trebuia să existe o condamnare. În 2016 însă am tot dreptul să candidez. Nu este vorba de un orgoliu sau alte vanităţi, este faptul simplu că tot ce se mai construieşte în acest moment în Râmnic sunt proiectele iniţiate de mine până în 2010, care abia se implementează. Nu m-am gândit la ce partid îmi voi depune candidatura, vom vedea atunci. A declarat pentru AGERPRES, Mircia Gutău

Gutău a fost primar din partea Partidului Democrat Liberal (PDL) al municipiului Râmnicu Vâlcea între anii 2004 şi 2010, fiind reales pentru al doilea mandat cu 72% din voturi, notează AGERPRES.
Fostul edil a fost condamnat prima dată, în 2010, la 3 ani şi şase luni cu executare pentru fapte de corupţie, iar la sfâşitul săptămânii trecute a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni într-un alt dosar.
Magistraţii au decis contopirea pedepselor, iar Gutău a fost eliberat.
Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Craiova, pentru a doua oară într-un proces de corupţie la doi ani şi şase luni închisoare cu executare, dar magistraţii au decis contopirea pedepselor şi acesta va rămâne în libertate.

Gutău şi omul de afaceri Ion Georgescu au fost condamnaţi  de Curtea de Apel Craiova la câte doi ani şi şase luni de închisoare într-un dosar privind atribuirea directă a unor locuri de joacă pentru joacă în timpul când Gutău exercita funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit AGERPRES.
Cei doi au fost obligaţi de instanţă să plătească daune către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea de 320.899 lei. În plus, magistraţii au dispus instituirea sechestrului asigurator pe averile celor doi.
De asemenea, lui Mircia Gutău i s-a interzis dreptul  de a fi ales într-o funcţie publică timp de doi ani după executarea pedepsei principale. Termenul expiră deci în 2016, când Gutău va putea candida la Primărie.
AGERPRES mai notează că  potrivit datelor din mai multe sondaje locale, fostul edil al Râmnicului ocupă primele poziţii la nivelul popularităţii, în ciuda celor două condamnări.

 

 

2 Responses to Decizie a magistraților de la Judecătoria Turnu Severin: Mircia Gutău poate să candideze la alegerile din 2016

  1. GICA alegatoru'

    SI DACA NOI NU ACCEPTAM SA NE FIE PRIMAR UN HOT DOVEDIT ?

     
  2. mugurel brad

    va asteptam cu drag… doamne ajuta.

     

Leave a Response