RUPERE DE NORI în Vâlcea: Drumuri blocate, oameni izolaţi, maşini luate de viitură
Drumuri blocate, maşini luate de viitură şi gospodării inundate sunt primele raportări către prefectura Vâlcea, făcute duminică seara, de la instalarea codului portocaliu în judeţ.
„Avem un drum blocat total, DN7A, cinci microbuze au rămas în trafic la 5 km de Voineasa. Am rugat un proprietar de pensiune să cazeze pe cei aproximativ 120 de oameni peste noapte, pentru că nu sunt şanse de a debloca rapid acest drum. Şi DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu este blocat parţial, în zona Brezoi, un bolovan s-a prăbuşit pe carosabil şi se circulă alternativ, până când cei de la Drumuri Naţionale vor interveni să elibereze şoseaua„, a declarat prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu, potrivit Agerpres.
Vezi şi: FURTUNILE VIOLENTE au făcut prăpăd în mai multe zone din ţară. Autorităţile sunt în alertă
Râul Bistriţa a ieşit din matcă în zona Mănăstirii Bistriţa şi a inundat mai multe gospodării, iar echipele ISU monitorizează mai multe cătune care se află pe cursul inferior al râului pentru a avertiza oamenii în caz de pericol.
La Mălaia, viitura de pe râul Lotru a luat o maşină parcată în apropierea malului.
La Râmnicu Vâlcea, Primăria a instituit un comandament de urgenţă pentru intervenţii în cartierele cu probleme, fiind mobilizate utilaje şi fiind deja adunaţi şi dispuşi saci cu nisipi în zonele cunoscute ca fiind cu risc de inundaţie.
Judeţul Vâlcea se află sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii până luni.
Publicat: (acum 17 ore) // Actualizat: (acum 17 ore) // Sursa: romaniatv.net