Basescu: “Sebastian Ghita e un mafiot. Profita ca e prietenul lui Ponta”
Presedintele Traian Basescu a lansat un atac extreme de dur la adresa deputatului PSD Sebastian Ghita. Intr-un interviu acordat TeleM Iasi, seful statului spune despre patronul Romania TV ca “isi doreste sa castige enorm din faptul ca este parlamentar PSD si prietenul lui Victor Ponta” si il catalogheaza drept “mafiot”.
Seful statului spune ca exista multi oameni, atat membri PSD, cat si jurnalisti, despre care a aflat ca au fost amenintati de deputatul PSD Sebastian Ghita, afirmand ca cei amenintati “fac foarte rau ca tac si inghit”.
“Nu este numai reclamatia primarului Robert Negoita la adresa lui Sebastian Ghita. Mai este o directoare de la APIA care i-a depus o reclamatie pentru santaj si amenintari la DNA si sunt foarte multi oameni despre care am aflat ca au fost santajati si amenintati de Ghita. Daca se confirma, acest om este un mafiot si un lacom care doreste sa castige enorm din faptul ca este deputat PSD si prietenul lui Ponta. Spre exemplu, stiu ca sunt firme care atunci cand castiga licitatii, se duce Ghita sa le ceara 12,5 la suta, daca nu, ii ataca la RTV. Sunt oameni amenintati cu «te distrug, te omor, te fac», chiar din partidul lui. Asta-i Ghita. Sunt si ziaristi amenintati si fac foarte rau ca tac si inghit. Altfel spus, e un mafiot”, a afirmat seful statului.
In urma cu o saptamana, primarul Sectorului 3, Robert Negoita, a depus la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie o plangere penala in cazul deputatului Sebastian Ghita, dupa ce acesta l-ar fi amenintat cu moartea la telefon.
Intrebat cum au sunat amenintarile, in special cele cu moartea, Negoita a raspuns: “Mi-a spus: «Te termin. Ai intrat pe mana mea, o sa te termin. Mori de mana mea, nu o sa te las». Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus”.
Robert Negoita a mai spus, intrebat daca a inregistrat convorbirea telefonica in care a fost amenintat: “Nu fac asa ceva, nu sunt securist”, el precizand, in acelasi context, ca stie ca institutii abilitate ale statului inregistreaza convorbiri telefonice.
Sebastian Ghita a declarat, potrivit rtv.net, ca nu a vorbit de foarte multe zile cu Robert Negoita si ca i se pare incredibil ceea ce sustine primarul.
Acesta a mai spus ca poate pune oricand la dispozitia jurnalistilor listingul telefonului, pentru a demonstra ca nu a vorbit cu Robert Negoita si ca plangerea penala poate fi parte a campaniei electorale.
In urma plangerii formulate de Robert Negoita, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a inceput, vineri, urmarirea penala pentru fapta de amenintare impotriva deputatului Sebastian Ghita.
Deputatul PSD Sebastian Ghita a fost reclamat la DNA si de fostul director general AMPOSDRU Carmen Rosu, care il acuza ca a santajat-o pentru ca firmele acestuia sa castige anumite contracte finantate din fonduri europene. (esibian.ro)