|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

PDL și PNL au demarat și la Vâlcea procesul de fuziune 

pnl pdl

PDL și PNL au demarat procesul de fuziune, desfășurând prima întâlnire regională de anvergură, la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, 1000 de delegați ai PDL și PNL din Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj și Mehedinți au fost prezenți la Craiova, unde au dat startul pregătirii organizatorice pentru cea mai importantă luptă politică din acest an, alegerile prezidențiale. Din partea județului Vâlcea au participat 100 de reprezentanți care și-au manifestat apartenenţa la valorile și principiile noii forțe politice de dreapta, în baza cărora vor coordona activitatea noului Partid Naţional Liberal.

Avem pe de-o parte PNL, un partid cu o istorie de aproape 140 de ani și PDL, care are o structură organizatorică excelentă, prin care a câștigat numeroase examene electorale. Acesta a fost un moment   important pentru noi și nu întâmplător, prima întâlnire a fost organizată în regiunea Oltenia, condusă de peste 20 de ani de PSD. Din păcate această regiune a devenit un etalon al sărăciei și al eșecurilor economice, deoarece fondurile au fost alocate, în mare parte, în funcție de simpatii și nu după priorități. Cu toate că urmează o campanie grea, avem încredere în proiectul Alianței Creștin Liberale PNL-PDL și suntem ferm convinși că, din 16 noiembrie, vom fi cel mai puternic partid pe eșichierul politic. Regiunea noastră, merită un viitor mai bun!

Birourile județene ale celor două partide urmează să stabilească un calendar comun al acțiunilor și evenimentelor desfășurate, pe viitor, sub sigla Alianței Creștin Liberale PNL- PDL.

 

 

Birourile de presă PNL și PDL

Județul Vâlcea

Leave a Response