|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Copil de doi ani, mort în urma unui accident rutier la Ioneşti 

accident Ionesti

La data de 11 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi printr-un apel la 112 de producerea unui grav accident rutier, soldat cu moartea unui copil, în vârstă de doar 12 ani şi cu rănirea gravă a altor două persoane. Tragicul eveniment s-a întâmplat pe DN 64, în localitatea Ioneşti, iar vinovat de cele întâmplate este Gheorghe B., un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitate. S-a urcat beat la volanul unui autoturism marca Fiat, iar când a ajuns la kilometrul 85 + 300 metri, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabilului. După impact, şoferul a fugit de la faţa locului, lăsându-i pe cei trei pasageri în maşină, deşi se aflau în stare foarte gravă. Din nefericire, pentru Robert Raul S., în vârstă de 12 ani, medicii nu au putut să-i salveze viaţa. În schimb, tatăl copilului, dar şi o altă persoană au fost transportaţi de urgenţă la spital. Din informaţiile noastre tatăl copilului este internat la Spitalul Judeţean din Craiova, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Cealaltă persoană aflată în maşină este internată la Spitalul Judeţean. Trupul fără suflare al lui Robert Raul a fost transportat la morga Spitalului Nr. 2 din Râmnicu Vâlcea, pentru efectuarea necropsiei. Potrivit spuselor medicului legist Ioan Neamu, cauza morţii a fost reprezentată de un traumatism cranio-cerebral grav. În ceea ce-l priveşte pe şoferul vinovat de accidentul rutier, acesta a fost găsit într-un final de poliţişti. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0, 26/l alcool pur în aerul expirat. În continuare se fac cercetări.

Leave a Response