|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Finanţele Publice fac o nouă încercare de executare silită a Sindicatului Liber Oltchim 

finante

 

 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea va organiza în data de 21 august 2014 prima licitaţie publică pentru vânzarea bunurilor imobile ce aparţin debitorului Sinidicatul Liber Oltchim, în dosarul de executare nr. 38. La licitaţie se va vinde o clădire în suprafaţă de 203,6 mp compusă din parter 82,12 mp, etaj 82,12 mp, mansardă 39,38 mp construită din beton caramidă şi lemn în anul 1998, situată în comuna Dăeşti, sat Fedeleşoiu, judeţul Vâlcea. Clădirea se află pe terenul proprietate a SC Oltchim SA. Această construcţie nu este intabulată în cartea funciară, dar se află amplasată pe terenul cu nr. cadastral 35.288. Preţul de pornire a licitaţiei este de 175.608 lei (nu include TVA). Menţionăm că intabularea respectiv toate costurile referitoare la aceasta operaţiune cad în sarcina cumpărătorului. AJFP Vâlcea invită pe cei care pretind vreun drept asupra acestui bun sa înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru licitaţie. Potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. Cei interesaţi în cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte, până în ziua precedentă termenului de licitaţie, 20 august 2014, ofertele de cumpărare însoţite de certificatele fiscale din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local şi bugetul general al statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de şomaj, bugetul asigurărilor de sănătate, dovada depunerii taxei de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei în contul AJFP Vâlcea deschis la Trezoreria Municipiului Rm. Vâlcea (răspunderea creditării contului indicat până la data ţinerii licitaţiei cu suma reprezentând taxa de participare, revine ofertanţilor). Ofertanţii pot constitui si garanţii in condiţiile legii, sub forma de scrisori de garanţie bancară. La începutul aesctui an, baza sportivă deţinută de Sindicatul Liber Oltchim la Fedeleşoiu a fost scoasă la licitaţie pentru a treia oară. Atunci, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea anunţa, pentru a treia oară, scoaterea la vânzare a unei clădiri ce aparţine Sindicatului Liber Oltchim. Construcţia de 200 de metri pătraţi face parte din baza de agrement de la Fedeleşoiu. Clădirea din beton şi cărămidă a fost construită în 1998 şi nu este intabulată în cartea funciară, dar este amplasată pe terenul deţinut de Sindicatul Liber Oltchim în comuna Dăeşti. Construcţia a mai fost scoasă la licitaţie, pentru prima dată, în octombrie 2013 pentru suma de 140.000 de lei, după care, preţul de vânzare pornea de la suma de 69.000 de lei. Persoanele fizice sau juridice interesate erau invitate să depună ofertele de cumpărare însoţite de certificatele fiscale din care să rezulte că nu au datorii la bugetul de stat, până la data de 29 ianuarie 2014.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response