Președintele CJ Vâlcea, ION CÎLEA: Vă asigur că starea mea de sănătate este bună!
PSD Vâlcea pregătit pentru campania electorală!
Luni, 18 august 2014, în prezenţa a peste o sută de participanţi, la Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat Reuniunea lărgită a Biroului Permanent Judeţean al PSD Vâlcea.
Reuniunea a fost condusă de Preşedintele PSD Vâlcea, domnul dr. ing. Ion Cîlea şi a avut ca principal punct pe ordinea de zi, stabilirea programului de acţiuni specifice până la debutul campaniei electorale şi a echipei judeţene de campanie electorală.
Delegaţii prezenţi au votat în unanimitate propunerea Preşedintelui Executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, prin care, domnul dr. ing. Ion Cîlea a fost mandatat şi ales coordonator judeţean şi director al campaniei electorale.
„ Este foarte important să fim uniţi pentru că adversarii noştri politici vor cu orice preţ să ne dezbine. Vă asigur că eu şi colegii mei suntem o echipă şi vă asigur că cei care imi transmiteau tot felul de informaţii menite să ne dezbine, nu şi-au atins scopul.
Rămânem o echipă ce are ca valori prietenia şi loialitatea şi vrem în continuare, împreună, să facem lucruri bune pentru judeţul Vâlcea.
Vă asigur că starea mea de sănătate este bună şi că voi fi în continuare alături de dumneavoastră în prima linie a bătăliei politice care ne aşteaptă. Avem cea mai bună echipă, avem cei mai pregătiţi oameni şi împreună cu primarii noştri, consilierii, ceilalţi membri ai partidului, sunt convins că vom reuşi să păstrăm PSD-ul ca principala forţă politică în judeţul Vâlcea!” – declaraţie dr. ing. Ion Cîlea, Preşedinte PSD Vâlcea.
În perioada imediat următoare, staff-ul de campanie se va reuni sub conducerea domnului dr. ing. Ion Cîlea pentru a stabili datele tehnice şi paşii care trebuiesc făcuţi pentru participarea în bune condiţii la campania electorală. Totodată, au fost declanşate adunări generale în toate organizaţiile, prilej cu care se va evalua şi stabili strategia de campanie pentru fiecare localitate.
DACA ESTE ASA, CU ATAT MAI MULT ESTE NECESAR CA TUPEISTUL LOVIN SA-SI VADA DE … COMPETENTA SA … DE PENSIONAR SI SA NU MAI FACA PE „PRESEDINTELE INTERIMAR” !!!!!!!!!!