|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Pintilie e susţinut tacit de unii contracandidaţi 

Pentru că prin alegerea lui Jackie ar rămâne vacant postul de vicepreşedinte

Pintilie e susţinut tacit de unii contracandidaţi

Săptămâna aceasta este ultima în care se mai pot face speculaţii pe tema numelor celor care vor candida la şefia AJF Vâlcea. Potrivit „calendarului“, până pe 17 noiembrie se mai pot depune dosare ale potenţialolor candidaţi. Miercuri, 15 noiembrie, adică cu aproximativ 48 de ore înainte de termenul limită, la secretariatul AJF Vâlcea nu era depusă nici o candidatură! Liliana Croitoru a fost însă surprinsă să afle că… un ziarist dorea să-şi depună dosarul, dar era doar o glumă! Abordând în mod serios tema candidaturilor la şefia AJF, s-a constatat faptul că, deşi nu declară oficial, câţiva posibili doritori ai funcţiei de preşedinte îşi recunosc statutul de out-sideri. Aceştia nu vor să declare oficial că îl susţin pe vicepreşedintele Constantin Pintilie pentru a fi ales ca preşedinte, dar au afirmat în câteva rânduri că recunosc statutul de favorit al acestuia. „Oricum, sunt conştient că o eventuală accedere în turul II contra lui Pintilie ar fi o mare performanţă pentru mine. În acest fel m-aş face mai bine cunoscut delegaţilor de echipe, iar în februarie aş putea candida la funcţia de vicepreşedinte, funcţie ce devine vacantă în eventualitatea foarte probabilă în care Pintilie va fi ales preşedinte. Acestuia i-am recunoscut faptul că-l voi ajuta să câştige alegerile şi sper să mă ajute şi el pentru a prinde funcţia de vicepreşedinte!“ – a spus unul dintre cei care urma a-şi depune săptămâna aceasta candidatura la şefia AJF Vâlcea. Alţi doi posibili candidaţi au spus, cu alte cuvinte, cam acelaşi lucru. Cu toţii, însă, s-au ferit să-şi facă publice intenţiile, motivând că e mai bine ca lumea să-i perceapă drept independenţi şi nu ca aliaţi ai lui Pintilie. Vicepreşedintele AJF, în schimb, nu părea interesat sprijinul voluntar oferit de către posibilii contracandidaţi. „Pe mine mă interesează doar modul cum sunt perceput de către oamenii de fotbal din judeţ. Eu mi-am elaborat o strategie, am pus la punct un plan de măsuri ce trebuie aplicate în eventualitatea în care voi fi ales preşedinte, iar dorinţa mea cea mai mare e să nu-i dezamăgesc pe nici unii dintre cei care mă vor vota. E drept că ştiu şi eu faptul că sunt mulţi cei care vor să candideze la funcţia de vicepreşedinte, în luna februarie, în eventualitatea în care eu voi fi ales preşedinte. Dintre aceştia unii sunt preşedinţi de cluburi care vor veni la Adunarea Generală din 2 decembrie, însă votul lor este unul secret şi nu pot să le ştiu eu, acum, opţiunea!“ – a spus Constantin Pintilie

Leave a Response