|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Pasaj inaugurat cu o groapă de cinci metri 

asfaltpasaj3

Șoferii din Râmnicu Vâlcea se pot bucura de un nou pasaj suprateran, care are însă o groapă cu diametrul de aproximativ cinci metri. Investiția este din fonduri europene, iar pentru ca pasajul să fie complet funcțional ar mai fi nevoie de încâ câteva milioane de euro.

Pasajul din orașul Râmnicu Vâlcea a fost deschis circulației, însă mai este de lucru la pasarela pietonală și la cele două lifturi de acces. Mai mult, şoferii sunt nevoiți să ocolească groapa imensă asfaltată chiar la intrarea în pasaj, potrivit digi24.ro.

Autoritățile locale recunosc că proiectul a fost făcut în grabă.

„A demarat defectuoas acest proiect. A fost un proiect făcut în opt zile, foarte multe lipsuri, utilități neprinse. Nu s-a stiut pe unde trec. Am constatat ca avem probleme cu gazele, apa, cablurile”, a declarat Gigi Matei, primarul orașului Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, localnicii susţin că pasajul nu îi ajută prea mult, în contextul în care nu pot ajunge pe o şosea importantă a orașului care face legătura între două mari cartiere.

„O mare porcărie, nu știu cât e de util. Bani înmormântați”, a afirmat un localnic.

Autoritățile locale vor să continue lucrarea, însă pentru acest lucru va fi nevoie de o nouă tranșă de bani europeni.

„Este un proiect care nu are o funcționalitate maximă, așa cum este acum realizat. Are nevoie de o a doua etapă de construire a unor bretelele de legătură cu cartierele din sud şi din nord”, a precizat primarul din Rîmnicu Vâlcea.

Autorităţile speră ca problemele să fie rezolvate până la sfârşitul lunii octombrie.

2 Responses to Pasaj inaugurat cu o groapă de cinci metri

  1. PAI, "BRETELELE" ERU ALE LUI MIRCIA GUTAU ...

    CUM STIE TOATA LUMEA, TERENURILE DE SUB „BRETELE” ERAU „AFACEREA” LU’ MIRCIA GUTAU !
    DAR, DACA S-A INTAMPLAT CHESTIA CU INTRAREA LUI IN PUSCARIE, IAR CU ROMEO RADULESCU NU S-A PUTU INTELEGE, LA „ZECIUIALA” …

     
  2. Andrei

    Gigi Ion Matei face bretelele, trebuie doar sa gaseasca constructorul care sa accepte betonul de la firma edion. Va spun in premiera, firma care o sa faca bretelele se numeste Concefa, gigi matei a batut deja palma cu ei, Concefa o sa se apuce de bretele imediat ce termina Gara din oras

     

Leave a Response