|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Simpozion internaţional dedicat Sfinţilor Brâncoveni, la Mănăstirea Hurezi 

manastirea-hurezi-horezu-valcea

Mănăstirea Hurezi, din judeţul Vâlcea, găzduieşte în perioada 2-3 septembrie 2014, lucrările Simpozionului internaţional cu tema ”Spiritualitatea mărturisitoare a culturii românești în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, organizat de Arhiepiscopia Râmnicului. În cadrul simpozionului, vor susţine referate mai mulţi academicieni, profesori universitari şi invitaţi de seamă, din ţară şi de peste hotare.

Lucrările simpozionului se vor deschide marţi, 2 septembrie, ora 9.30, prin slujba de “Te Deum”, săvârşită în biserica mare a Mănăstirii Hurezi, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, care va susţine şi Cuvântul de binecuvântare, şi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Apoi, va avea loc vernisajul expoziției “Rădăcini brâncovenești”, a doamnei Elenei Murariu.

În secțiunea întâi a Simpozionului, care va începe la ora 10.00, vor susţine referate următorii invitaţi: Acad. Prof. Univ. Dr. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române; Prof. Univ. Dr. Radu-Ștefan Vergatti, de la Universitatea Valahia, din Târgoviște, şi membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Moşin, de la Universitatea de Stat din Moldova; Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan, de la Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, Universitatea din București; Pr. Lector Univ. Dr. Sergiu-Grigore Popescu, de la  Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova.

În cadrul secțiunii a doua, care va începe la ora 16.00, vor susţine referate următorii invitaţi: Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, de la Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, Universitatea din București, şi Consilier Patriarhal; Dr. Ioana Feodorov, Academia Română – Institutul de Studii Sud-Est Europene, București; Arhim. Dr. Policarp Chiţulescu, Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod şi Consilier Patriarhal; Ierom. Dr. Nectarie Liciu, de la Mănăstirea Turnu.

Ziua întâi se va încheia prin vizitarea Ansamblului monastic brâncovenesc de la Hurezi.

Miercuri, 3 septembrie, de la ora 10.00, va avea loc ultima secţiune de referate a Simpozionului, în cadrul căreia vor susţine prelegeri următorii invitaţi: Prof. Univ. Dr. Tereza Sinigalia, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei “George Oprescu” al Academiei Române; Prof. Univ. Dr. Mihaela Palade, Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, Universitatea din București; Monahia Dr. Atanasia Văetişi, istoric de artă, de la Mănăstirea Stavropoleos, București; Prof. Dr. Ioan Șt. Lazăr, Centrul de Studii Medievale și Premoderne „Antim Ivireanul”, Râmnicu Vâlcea.

În încheiere se va difuza filmul “Puterea Viziunii”, al doamnei Elena Murariu, pictor și restaurator, iar apoi vor lua cuvântul Acad. Prof. Univ. Dr. Răzvan Theodorescu şi doamna Elena Dulgheru, critic de film.

Simpozionul internaţional dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni se va încheia cu un pelerinaj la mănăstirile Bistrița, Arnota, Govora, Surpatele şi Dintr-un Lemn. În cadrul pelerinajului, prezentările vor fi făcute de Prof. Univ. Dr. Tereza Sinigalia şi Prof. Univ. Dr. Mihaela Palade.

 

Leave a Response