Șeful CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, despre externalizarea Carierei Berbești: „Scap de 1200 de salarii, prime, tichete, impozite“
Externalizarea Carierei Berbeşti de la CE Oltenia pare că va fi făcută în octombrie. Publicația online www.pandurul.ro menționează că liderii locali au fost la Bucureşti pentru a discuta despre acest subiect, însă lucrurile par să fie aranjate. Berbeşti va trece de CET Govora. Laurenţiu Ciurel, şeful CE Oltenia, consideră că prin această tranzacţie companie pe care o conduce face o restructurare cu peste o mie de persoane.
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial modificarea adusă unei legi, care permite acum consiliilor judeţene, locale şi regiilor autonome să preia companii de stat doar cu acceptul Adunării Generale a Acţionarilor. Prin această externalizare, CEO scapă de angajaţi şi de toate cheltuielile care presupun întreţinerea şi funcţionarea carierei. „S-a amendat legea privatizării, de la 1 octombrie peste o mie de oameni de la Berbeşti nu mai sunt angajaţi ai companiei. La ora aceasta cei de la Govora împreună cu noi plătim un evaluator care să evalueze bunurile care trec şi să facă după aia obiectul unei tranzacţii de zece ani de zile pe care le plăteşte Govora. Nu scap numai de plata a 1200 de salarii, scap de prime, impozite, transport, consumuri energetice, scap de tichete, tot ce înseamnă activitatea. S-ar putea să rămână 17.800 de salariaţi în companie“, a declarat Laurenţiu Ciurel la TV Sud.