|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Vâlcea are de plătit o factură de 100 milioane euro în urma inundaţiilor şi altor dezastre naturale 

inundatii analiza

Săptămâna trecută, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, şedinţă în care s-au analizat situațiile de urgență înregistrate pe raza județului Vâlcea în perioada 12 iulie – 2 septembrie 2014. S-a aprobat raportul de evaluare a pagubelor și a costurilor de reconstrucție la obiectivele afectate de calamitățile naturale inventariate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea. În cadrul acestui punct de pe ordinea de zi au fost prezentate situațiile de urgență înregistrate în perioada de referință într-un număr de 86 de localități ale județului. Astfel, au fost evidențiate 19 locuințe distruse, 251 de case inundate, 806 anexe gospodărești afectate. Au fost evacuate 468 de persoane și salvate un număr de 523 de persoane. S-a prezentat, totodată, valoarea pagubelor înregistrate, respectiv: drumuri de interes local, străzi, poduri, podețe, punți pietonale – 184.834.050 lei; drumuri județene – 43.410.000 lei; drumuri naționale – 3.841.460 lei; drumuri forestiere – 88.263.000 lei; culturi agricole (15.656 ha afectate) – 97.781.580 lei; lucrări hidrotehnice – 3.849.000 lei; rețele electrice – 392.100 lei; rețele gaze naturale – 114.080 lei; rețele telefonie – 12.000 lei. Totalul pagubelor înregistrate se ridică la valoarea de 422.497.270 lei, adică circa 100 milioane de euro. Cele 32 de construcții ușoare din elemente modulate aflate la dispoziția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au fost repartizate conform solicitărilor de închiriere primite de la comitetele locale, după cum urmează: 26 în comuna Vaideeni pentru persoanele sinistrate afectate de inundații în perioada 29 – 31 iulie 2014; cinci în localitățile Râmnicu Vâlcea, Alunu, Laloșu și Berbești (2), persoanelor beneficiare prelungindu-li-se contractele de închiriere cu încă 12 luni; o construcție a fost dată în custodie primăriei comunei Șușani. Prin HG nr. 634/31.07.2014, pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, au fost repartizate județului Vâlcea pentru sprijinirea populației afectate de inundații, următoarele cantități de produse: 200 de pături, 200 de saltele, 400 de cearceafuri pentru pat, 200 de fețe pentru perne, 300 de kg de fasole cu costiță (1000 de cutii), 745,2 kg conserve de carne de porc (2484 de cutii), 652 kg conserve pate (3260 de cutii). Aceste produse au fost distribuite unui număr de 310 persoane sinistrate din comuna Vaideeni ale căror locuințe au fost distruse, avariate sau inundate în perioada 29 – 31 iulie 2014. Prin H.G. nr. 539/02.07.2014 şi HG nr. 679/19.08.2014, în vederea executării lucrărilor de intervenție la obiectivele afectate de calamitățile naturale înregistrate în ultima perioadă, a fost repartizată județului Vâlcea o cantitate totală de 76 de tone motorină (90.477 litri) destinată măsurilor de intervenție operativă pentru protecția populației afectată de calamitățile naturale. Prin hotărâre a CJSU Vâlcea, au fost alocate la cerere următoarele cantități: 19.300 de litri către un număr de 14 primării (Horezu, Bărbătești, Costești, Fârtățești, Milcoiu, Olanu, Stoenești, Stroești, Titești, Vaideeni, Galicea, Dănicei, Stănești și Măldărești) care au solicitat combustibil în vederea efectuării unor lucrări de intervenție la obiective de interes local calamitate; 15.000 de litri Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea pentru reîntregirea stocurilor proprii, ca urmare a intervențiilor efectuate în luna august a.c. pe cursurile de apă; 12.724 de litri RAJDP Vâlcea pentru reîntregirea stocurilor proprii ca urmare a efectuarii lucrărilor de intervenție în lunile iulie și august a.c. pe rețeaua de drumuri județene. Precizăm că prin hotărâri anterioare ale CJSU Vâlcea au mai fost alocate cantitățile de 6977 de litri de motorină către RAJDP Vâlcea, 2049 de litri către SGA Vâlcea și 6724 de litri către UM 01784 pentru lucrări de intervenție pe drumurile județene, respectiv refacerea accesului (punte carosabilă) spre satul Dosul Râului, comuna Nicolae Bălcescu. Planul de protecţie împotriva incendiilor de pădure al comunei Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea, a fost aprobat prin hotărârea CJSU Vâlcea și conține informații referitoare la amplasarea comunei Fârtățești și a fondului forestier pe raza acestei unități administrativ-teritoriale, la modalitățile de alarmare a populației și a personalului silvic, la forțele de intervenție și dotarea acestora, la sursele de alimentare cu apă etc. Până la aprobare, acest plan a fost analizat și completat de către grupul de suport tehnic de specialitate din cadrul CJSU Vâlcea. La punctul diverse a fost prezentată o listă a principalelor materiale de construcții necesare pentru reconstrucția caselor distruse de calamitățile naturale pe raza județului Vâlcea. La întocmirea acestei liste s-a avut în vedere un proiect tehnic de execuție a unei case cu două camere cu o suprafață construită de 61.33 mp, respectiv o suprafață utilă de 47 mp, ce presupune un pachet de materiale de construcții al cărui conținut cuprinde: ciment, armătură, elemente de zidărie, lemn, tablă pentru învelitoare, elemente de tocărie și de finisaj.

Leave a Response