Consilierul local Iulian Voicu, ales şef al Comisiei de licitaţie pentru concesionarea loturilor în Parcul Industrial
Prin Hotărârea nr. 181/2014, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent desemnarea reprezentanţilor săi în comisia de licitaţie pentru concesionarea loturilor libere situate în Râmnicu Vâlcea, zona Baraj Sud – Parc Industrial. Comisia de evaluare pentru concesionarea unor loturi de teren din zona Parc Industrial – Baraj Sud va fi formată din şapte membrii, după cum urmează: trei reprezentanţi ai consiliului local; un reprezentant al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, al cărui nume va fi comunicat ulterior prin adresă; trei specialişti din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Astfel, cei trei reprezentanţi ai Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea sunt următorii: Iulian Voicu – preşedinte, Bogdan Pruteanu – membru, Gheorghe Mihăilescu – membru, iar membri supleanţi sunt următorii: Carmen Maria Preda – locţiitor preşedinte, Adina Dobrete şi Liviu Boban. În fine, Consiliul Local l-a împuternicit pe primarul interimar Ion Gigi Matei să numească prin dispoziţie cei trei specialişti şi supleanţii acestora din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care vor face parte din comisia de evaluare. Prin hotărârea nr. 149/2003, Consiliul Local a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 145.000 mp, situat între staţia de epurare şi drumul naţional 7A, în partea de sud a oraşului, urmând a fi folosit în conformitate cu prevederile legale, în baza unui plan urbanistic zonal. Astfel, prin HCL nr. 224/111/2004 s-a avizat şi aprobat PUZ „Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, pentru terenul descris mai sus. De asemenea, prin HCL nr. 262/149/22 decembrie 2004, completată de HCL nr. 16/31 ianuarie 2008, s-a aprobat documentaţia necesară pentru organizarea licitaţiei în vederea concesionării loturilor ce compun acest teren şi anume: studiul de oportunitate, caietul de sarcini şi documentaţia de atribuire a contractului de concesiune (instrucţiuni privind organizarea şi defaşurarea procedurii de concesionare, instucţiuni privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor, informaţii privind criteriile de atribuire pentru stabilirea ofertei câştigătoare, instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac, informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii şi oferta de licitaţie). În instrucţiunile privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor la pct. a, lit. d, alin. 3 se solicitau ca acte doveditoare privind calităţile şi capacităţile ofertanţilor bilanţul contabil la data de 31 decembrie 2005 şi cel la data de 31 decembrie 2006, vizate de către Administraţia Finanţelor Publice, iar la pct. a, lit. c era prevăzut cuantumul garanţiei de participare doar pentru loturile din zonele B şi C, nu şi pentru loturile din zona A, la acea dată nefiind loturi disponibile în zona respectivă. Întrucât în perioada următoare urmează a fi organizată o nouă licitaţie pentru concesionarea loturilor libere ce fac parte din terenul descris mai sus, rămase disponibile în urma rezilierii unor contracte de concesiune, se impunea modificarea instrucţiunilor privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor în sensul stabilirii cuantumului garanţiei de participare pentru loturile din zona A şi al depunerii de către ofertanţi a bilanţurilor contabile la data de 31 decembrie a ultimilor doi ani, raportat la data licitaţiei, în loc de bilanţurile contabile la data de 31 decembrie 2005, respectiv la data de 31 decembrie 2006. De asemenea, în vederea organizării licitaţiei, prin Dispoziţia Primarului nr. 2084/20 mai 2011, modificată de Dispoziţia nr. 4337/21 octombrie 2011, a fost constituită comisia de licitaţie pentru concesionarea unor loturi de teren din zona Parc Industrial – Baraj Sud, din componenţa acesteia făcând parte şi trei consilieri locali desemnaţi prin hotărarea nr. 129/13 mai 2011. Urmare a faptului că o parte dintre aceştia nu se mai regăsesc în componenţa actuală a consiliului local se impunea desemnarea altor reprezentanţi ai Consiliului Local în comisia de licitaţie. Menţionăm că, potrivit HG nr. 168/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 54/2006, componenţa comisiei de evaluare, membrii acesteia, precum şi supleanţii lor se stabilesc şi sunt numiţi prin hotărâre a concedentului. Comisia de evaluare trebuie să aibă un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de cinci şi este alcătuită din reprezentanţi ai consiliului local şi ai direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, numiţi în acest scop.
(Petre Coman)