Şpârle şi şopârle, 08.09.2014
• Record absolut la o instituţie din Vâlcea: în numai o zi, conducerea Consiliului Judeţean a semnat circa 30 de contracte de execuţie lucrări cu RAJDP. Acordurile vizează executarea în regim de urgenţă a reparaţiilor de poduri, refacere maluri şi asfaltări pe porţiunile de drumuri judeţene afectate de inundaţiile şi alunecările de teren din ultimele luni. O mare parte din bani provin din cei 20 milioane lei daţi „pomană” de Guvernul Ponta la începutul lunii august.
• De câteva zile, prin cercurile politice se tot vorbeşte despre întoarcerea consilierului local liberal Liviu Boban la „dragostea dintâi”, numită Partidul Conservator, bârfă alimentată mai ales după plecarea mentorului Emilian Frâncu la „răcoare”. Zvonul nu are nici un fundament în realitate, însă actuala conducere din Râmnicu Vâlcea a Alianţei PSD-UNPR-PC-PPDD ar putea negocia în secret cu Liviu Boban un eventual post de viceprimar al Râmnicului (în locul lui Eduard Vârlan), dacă Ion Gigi Matei şi Vasile Cocoş vor să-şi asigure liniştea în consiliul local până în 2016. Calculele hârtiei spun că prin aducerea lui Liviu Boban în tabăra puterii se asigură numărul necesar de voturi pentru schimbarea viceprimarului Eduard Vârlan: şapte de la PSD, doi de la PP-DD, unul de la UNPR, unul care „defectează” de la PNL, plus Liviu Boban, se poate asigura majoritatea simplă de 12 consilieri locali necesară pentru a trece o mare parte din proiectele de hotărâri promovate de primarul interimar Ion Gigi Matei.
• Poate puţină lume ştie, dar trebuie să spunem că liderul Sindicatului Sodistul, Adrian Mugioiu, a obţinut o „mare victorie” la semnarea contractului colectiv de muncă cu conducerea USG din urmă cu două luni. „Succesul” lui Mugioiu se referă la… reducerea, în medie, a salariului lunar pentru angajaţii de la Uzinele Sodice Govora cu 3 milioane de lei vechi. Mai spunem că această prevedere absurdă este valabilă până în vara anului 2016.
• Din data de 1 septembrie, consilierul local UNPR Ionuţ Nuică, fiul patronului cârciumii Noil, Ion Nuică, este fericitul posesor al unei autorizaţii de construire eliberate de Primăria Râmnicului pe numele soţiei, Andreea Nuică. În zona exclusivistă de pe strada Schitul Troianu nr. 20, Nuică jr. îşi va ridica o vilă în valoare de peste 100.000 euro. Reamintim că, anul trecut, Ionuţ Nuică s-a căsătorit cu Andreea, fata regretatului Aurel Miriţoiu, fost şef al Gărzii Financiare.
• Plecarea lui Gheorghe Gogârnoiu de la șefia Finanțelor Publice Vâlcea a înfierbântat mințile unor cozi de topor din interiorul instituției care se văd deja propulsați în funcții de conducere în noua organigramă. Cel mai vocal este un „puișor de mason“ care spune că frații săi de cruce îl vor susține până în pânzele albe să devină finanțistul șef al județului. O veste pentru „masoneria tristă“: noul director de la Finanțe Vâlcea va fi o femeie!