Acasă la “Anton Pann”
Prima ediţia a Festivalului Naţional de Umor Râmnicu Vâlcea 2006
Zilele trecute s-a încheiat prima ediţie a Festivalului Naţional De Umor „Anton Pann” –De la lume adunate şi iarăşi la lume …date –organizat de : Clubul umoriştilor vâlceni, Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul”, Muzeul Judeţean şi Centrul judeţean de creaţie, care s-a bucurat de o mare apreciere, participanţii la concurs fiind din aproape toate judeţele ţării. Aşadar, şi-au trimis creaţiile (epigramă şi proză satirică), 71 de participanţi, dar aleşii juriului alcătuit din: George Corbu –preşedinte, Nicolae Dragoş, Valerian Lică, Doru Moţoc şi Nichi Ursei au fost doar: Florina Dinescu –Ploieşti (locul I), Nicolae Bunduri –Braşov (locul II), Ioan Toderaşcu –Vaslui (locul III) şi Vasile Larco –Iaşi, Gheorghe Păun-Ulmu –Bucureşti, Emil Ianuş –Suceava (menţiuni) la secţiunea epigramă, iar Geo Olteanu –Ploieşti (locul II), Marian Dobreanu –Târgu Jiu (locul III) şi Vlad Cernea Jerca –Timişoara (locul III) la secţiunea proză satirică.
În prima zi, sub genericul „Umorul acasă la Anton Pann”, manifestările au debutat cu expoziţia de caricatură a lui Gabriel Bratu din Craiova, prezentată de Gheorghe Dican, organizată chiar în Muzeul „Anton Pann”, apoi s-au „duelat” cu invitaţii amintiţi, până seara târziu, vâlcenii: Nichi Ursei, Alecu Sandală, Gogu Rusu, Ion Tălmaciu, Cornel Chioreanu, Nicolae Mazilu, Gigi Poşilcă, Nicu Ghinoiu, Dan Beladan, Dan Sârbu, Adriana Giurcă, Geta Tretelniţchi şi George Achim.
A doua zi, manifestările au fost găzduite de Biblioteca judeţeană „Antim Ivireanul”, unde, după ce s-a vizionat expoziţia de caricatură a lui Cornel Chioreanu, George Achim a făcut o trecere în revistă (prin revistele apărute de-a lungul timpului –Telehaz, Ţânţarul, Telegrafic haz şi iar … Ţânţarul, al căror redactor şef a fost şi este) a umorului vâlcean şi după ce i-a prezentat spumos pe fiecare dintre autorii de cărţi umoristice din Vâlcea, aureolaţi de „moacele” dăruite de talentatul Ion Tălmaciu, însumate într-o expoziţie ad-hoc, preşedintele juriului, dar şi al Asociaţiei Umoriştilor din România, George Corbu a înmânat premiile stabilite, urându-le laureaţilor „să fie cât mai activi ca umorul să triumfe…”. Şi totul s-ar fi terminat bine, dacă n-ar fi apărut „clovnul nesimţirilor locale” care, a „umblat” la plicurile cu „material” date laureaţilor… Ce gest ruşinos! Dar ochiul umoristului şef a fost vigilent şi ca într-o celebră fabulă s-au putut împăca şi lupul şi capra şi varza în acelaşi timp.
George Achim