Consiliul Local a aprobat modificarea valorii lucrărilor de reabilitare termică la 22 blocuri
Vineri, 12 septembrie 2014, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat, în şedinţă extraordinară, raportul şi proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 180/2014 de aprobare a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de interventie in vederea creşterii performanţelor enegetice a blocurilor de locuinţe, a indicatorilor tehnico-economici şi a proiectului tehnic. De asemenea, consilierii locali au mai avizat următoarele propuneri: raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare cu titlul „Reabilitarea blocurilor de locuinţe: Bloc A6 – Strada Crinilor nr. 2, Bloc 95 – Strada Dr. Hacman nr. 12, Bloc N4 – Aleea Mioriţei nr. 3, Bloc N5 – Aleea Mioriţei nr. 2, Bloc S15 – Calea lui Traian nr. 76, Bloc S16 – Calea lui Traian nr. 74”, precum şi a cheltuielilor aferente acesteia; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare cu titlul „Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: Bloc B2 – aleea Primăverii nr. 6, Bloc R25 – strada Republicii nr. 13, Bloc 2A – b-dul Nicolae Bălcescu nr. 3, Bloc 9 – str. Calea lui Traian nr. 179”, precum şi a cheltuielilor aferente acesteia; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanţare cu titlul „Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: Bloc 2 – str. Cerna nr. 25, Bloc 3 – Strada Plut. V. Olănescu nr. 7, Bloc A – str. Cerna nr. 16, Bloc C – str. Cerna nr. 27, bloc H – str. General Magheru nr. 16, bl. V2 – str. General Magheru nr. 2”, precum şi a cheltuielilor aferente acesteia. Prin hotărârea nr. 180/28 august 2014, Consiliul Local a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, indicatorii tehnico-economici aferenţi, precum şi proiectul tehnic pentru efectuarea lucrărilor de investiţii în eficienţa energetică a unui număr de 22 de blocuri de locuinţe din municipiu. În procesul de elaborare al cererilor pentru finanţarea acestor investiţii, s-a constatat că în categoria cheltuielilor pentru consultanţa – capitolul 3, subcapitolul 3.5.2, au fost incluse costuri pentru plata serviciilor de consultanţă în domeniul managementului investiţiei şi administrarea contractului de execuţie. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile Ordinului 2368/1058/1501 din 30 octombrie 2012 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe” – Programul Operaţional Regional 2007-2013, aceste categorii de cheltuieli nu sunt eligibile, managementul proiectelor fiind asigurat prin aparatul de specialitate al primarului, valoarea devizelor generale aferente celor 22 blocuri de locuinţe din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a diminuat cu contravaloarea serviciilor de consultanţă.
(Petre Coman)