“Campioană de toamnăÔÇ£, un titlu care nu dă linişte niciunei echipe
„Campioană de toamnă“, un titlu care nu dă linişte niciunei echipe
Se va încheia la finele acestei săptămâni şi turul de campionat al Ligii a IV-a (fosta Divizie D) şi va fi pentru prima dată în istorie când o jumătate de campionat s-a disputat fără ca AJF Vâlcea, instituţia ce coordonează activitatea fotbalistică judeţeană, să aibă o conducere cu drepturi depline. Se ştie, a existat un interimat dus cu bine la bun sfârşit de către Viorel Neacşu, iar dacă cineva mai acuza până acum că „se fac cărţile pentru echipa cutare“, ei bine, iată!, acum totul este la vedere, doar greşelile de arbitraj influenţând ici-colo câte un rezultat într-o mai mare sau mai mică măsură. Surprinde din toată această luptă pentru primul loc doar vehemenţa cu care CSM II Rm. Vâlcea, o echipă apărută pe sub uşă în fotbalul judeţean, reclamă câte-n lună şi-n stele şi critică starea de incertitudine de la fruntea AJF-ului de parcă ar trebui altcineva în locul propriilor jucători să bage mingea-n poartă, uitând că, de exemplu, la meciul cu Vartex Rm. Vâlcea centralul partidei nu a acordat un penalty clar împotriva CSM II Rm. Vâlcea. În rest, campionatul „se joacă“, poate doar Unirea Tomşani şi FC Govora să fie condamnate la retrogradare, însă unele rezultate înregistrate de echipa din staţiune ne-ar putea determina să concluzionăm că în privinţa acesteia ne putem aştepta la surprize, aşa cum au fost rezultatele de egalitate cu Minerul Berbeşti şi Electra Rm. Vâlcea, sau chiar victoria contra celor de la CSM II Rm. Vâlcea!