Proces pentru un drum distrus de viitură. Primarul Alexandru Dediu a dat în judecată Apele Române
Primarul unei localităţi vâlcene a acţionat în judecată Administraţia Apelor Române, pe care o acuză că nu a regularizat râul Olăneşti. În urma inundaţiilor din localitate s-a produs o alunecare de teren care a distrus în totalitate un drum comunal reabilitat în 2009 şi a înghiţit câteva mii de metri pătraţi din terenurile oamenilor. Conducerea instituţiei acuzate se apără şi spune că se va face dreptate.
La sfârşitului lunii iulie anul acesta, după o ploaie torenţială, apele Olăneştiului s-au umflat şi au depăşit debitul istoric. În comuna Păuşeşti – Maglaşi au activat o aluncare de teren care a distrus un drum.
Oamenii care sunt nevoiţi să treacă prin această zonă se tem că oricând pământul poate să o ia la vale din nou.
Şi nu numai drumul a fost distrus de alunecărea de teren. Localnicii au pierdut din terenuri.
Primarul din Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu, spune că tot acest dezastru ar fi putut fi evitat dacă există un dig de apărare făcut de cei de la Apele Române pentru a regulariza râul. Edilul îşi caută dreptatea la Judecătoria Vâlcea.
De partea cealaltă, conducerea Apelor Române, nu se consideră vinovată de acuzele primarului şi susţine că în zonă s-ar fi făcut regularizarea râului, chiar în primăvară.
Pentru drumul comunal distrus în urma inundaţiilor din iulie, primăria va trebui să aloce acum 6 milioane de lei, deşi acest drum a fost reabilitat în 2009, cu 5 milioane de lei, bani de la bugetul local. Localnicii însă vor rămâne nedespăgubiţi.(digi24.ro)
<iframe src=”http://www.digi24.ro/embed/Stiri/Regional/Digi24+Craiova/Stiri/Proces+pentru+un+drum+distrus+de+viitura?video=0&width=600&height=400″ scrolling=”no” width=”600″ height=”400″></iframe>