|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Fostul şef al Hidroelectrica Vâlcea, Marian Diaconescu, a concediat abuziv o doctoriţă de la Centrala Ciunget 

Diaconescu Hidroelectrica

În dispreţul total al prevederilor Codului Muncii, Marian Diaconescu, fostul director al Hidroelectrica Vâlcea, a luat în anul 2012 decizia de desfacere a contractului de muncă pentru o salariată de la Uzina Lotru-Ciunget. Decizia a fost scrisă „pe genunchi”, întrucât Angela Nistor, fost medic la Cabinetul medical la UHE Lotru, nici a fost chemată pentru a-şi susţine punctul de vedere. Printre motivele enumerate de fosta conducere se numără şi acelea privind absentarea nemotivată de la serviciu, însă în toată perioada de angajare, Angela Nistro a avut trecut doar 18 zile fără plată, lucru confirmat de cartea de muncă. Exact când Angela Nistor dădea examenul la specializarea „Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, fostul director Marian Diaconescu căuta „nod în papură” ca să o dea afară pe Angela Nistor. Astfel că a încropit rapid o decizie abuzivă de desfacere a contractului de muncă, chiar în timpul în care Angela Nistor era în concediu să-şi susţină examenele. Văzând că nu mai au pe unde să-şi „scoată cămaşa”, conducerea Hidroelectrica şi Ministerul Economiei au spus că, oricum, serviciile medicale au fost exernalizate din cadrul societăţii în perioada iunie 2012-iunie 2013, însă Angela Nistor a fost dată afară cu… câteva săptămâni mai devreme, respectiv în data de 31 mai 2012. Dar să vedem ce prevede Decizia nr. 78/31 mai 2012, semnată de fostul director Marian Diaconescu: „Începând cu data prezentei, Angela Nistor – medic în cadrul Biroului prevenire şi protecţie PSI – Cabinetul medical al UHE Lotru, marca nr. 1864, se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 248, alin. l, lit. e din Codul Muncii. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Vâlcea în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei. Având în vedere referatul înregistrat sub nr. 1016 din 29 martie 2012 şi adresa nr. 1405 din 5 mai 2012, prin care şeful direct, Şerb Mircea, respectiv directorul UHE Lotru-Ciunget, sesizează conducerea sucursalei că Angela Nistor – medic în cadrul Biroului prevenire şl protecţie PSI – Cabinetul medical al UHE Lotru, marca nr. 1864, se face vinovată de săvârşirea unor abateri disciplinare, respectiv distrugerea certificatelor medicale aparţinând doamnei Vasile Veronica şi absentarea nemotivată de la serviciu. În temeiul art. 24 alin. 1 din Codul Muncii şi 6.1.4 din procedura operaţională, conducerea sucursalei, prin Decizia nr. 65/2012 a dispus la efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Comisia astfel constituită, prin adresa nr. 5272 din 11 mai 2012, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 251 alin. 2 din Codul Muncii, a convocat în scris la sediul UHE Lotru-Ciunget pe salariata Angela Nistor la data de 16 mai 2012, ora 09.00, totodată arătându-se motivul pentru care va trebui să fie prezentă. Din documentele de sesizare întocmite de cei doi şeii ierarhici, rezultă că Angela Nistor, în calitatea sa pe care o deţine în cadrul UHE Lotru-Ciunget, a distrus certificatele medicale ale doamnei Vasile Veronica şi a absentat nemotivat de la serviciu două zile consecutive. Trebuie precizat că până la data de 16 mai 2012, dată la care comisia a convocat salariata în vederea realizării cercetării disciplinare, Angela Nistor nu a revenit la serviciu şi nici nu a anunţat în vreun fel starea în care se află. Faptele prezentate au condus la încălcarea: art. 3.6.1. punctul 17 din fişa postului – «vizează certificatele medicale de ITM eliberate de unităţile sanitare»; art. 4.3.1 din fişa postului – «răspunde de menţinerea unui climat echitabil şi responsabil în relaţiile de muncă»; art. 7.3 lit. u din regulamentul intern – «comiterea sau incitarea la orice act care tulbură buna funcţionare a activităţii în unitate, încălcarea regulilor de comportare corectă şi civilizată în relaţiile de serviciu (inclusiv injurii şi lovituri)»; art 5.3 lit. d din PO – HE – VL – 816, Gestionarea sistemului de evidenţă a concediilor medicale ed. 0, rev. 2 – «să vizeze concediile medicale cu parafa, semnătura şi ştampila rotundă Cabinet medical, în colţul din stânga sus»; art. 7.3 lit. g din regulamentul intern – absentarea nemotivată de la serviciu, la înregistrarea a două zile consecutive absentate nemotivat sau a 4 zile absentate nemotivat într-o perioadă de 12 luni se va proceda la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. La data convocării, salariata nu s-a prezentat la sediul UHE Lotru Ciunget. În această situaţie comisia a încercat telefonic să ia legătura cu salariată, însă aceasta nu a răspuns. Totodată, s-a luat legătura cu doamna Maria Milea, care aste vecină cu Angela Nistor, iar aceasta a confirmat că salariata este prezentă în locuinţa sa din Voineasa. Salariata nu a mai fost cercetată disciplinar. Comisia propune sancţionarea domnişoarei Angela Nistor, medic în cadrul Biroului prevenire şi protecţie PSI – Cabinetul medical al UHE Lotru, marca nr. 1864 cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii”.
Şi parcă nu ar fi fost de ajuns abuzurile la care a fost supusă de fosta conducere a Hidroelectrica Vâlcea, Angela Nistor a primit în data de 20 decembrie 2013 o adresă halucinantă şi hazlie, în acelaşi timp, din partea Departamentului pentru Energie în care se menţionează următoarele: „Din verificările efectuate la Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea a rezultat că procedura privind cercetarea dumneavoastră disciplinară, urmată de desfacerea contractului individual de muncă s-a efectuat cu respectarea tuturor prevederilor legale. De menţionat că, în perioada iunie 2012-iunie 2013, în cadrul procedurii de insolvenţă prin care a trecut Hidroelectrica, au fost externalizate serviciile medicale, astfel că întreg personalul medical al societăţii, inclusiv al SH Râmnicu Vâlcea, a fost disponibilizat. În ceea ce priveşte problemele dumneavoastră economico-financiare şi de sănătate, vă puteţi adresa autorităţilor publice locale, respectiv Primăriei Râmnicu Vâlcea, care deţine toate pârghiile necesare soluţionării acestor probleme şi are posibilităţi de sprijin, conform competenţelor conferite de lege”.
(Petre Coman)

3 Responses to Fostul şef al Hidroelectrica Vâlcea, Marian Diaconescu, a concediat abuziv o doctoriţă de la Centrala Ciunget

  1. nistor angela

    pe diaconescu nu îl deranjează!

     
  2. nistor angela

    frumos,băieţii!

     
  3. nistor angela

    tara de criminali,hoti,escroci?voi de ce sunteti liberi,traficantilor,teatru e tara voastra,

     

Leave a Response