Demisia, un act de onoare
În orice stat din lumea asta, o persoană publică suspectată de comiterea unei fapte de corupţie ar fi dispărut instant din peisaj. Ar fi de ajuns lansarea unor acuzaţii, chiar şi doar în presă, pentru ca un politician occidental care ocupă o funcţie publică, oricare ar fi ea, să demisioneze. Explicaţia este simplă şi de bun simţ: în lumea civilizată contează extrem de mult imaginea unei instituţii. Atât de mult, încât un ins asupra căruia planează anumite bănuieli, este obligat moral să-şi dea demisia, pentru a nu întina imaginea instituţiei pe care o reprezintă. În acest fel, cetăţeanul îşi păstrează intactă încrederea în statul de drept iar justiţia îşi face datoria. Dacă după terminarea procesului se constată că insul cu pricina nu a greşit cu nimic, el îşi poate relua cu demnitate funcţia, precum şi respectul celorlalţi.
Aşa se întâmplă dincolo. La noi, lucrurile stau exact pe dos. În ultimii ani am avut de-a face cu zeci de exemple de politicieni care ocupau funcţii de conducere în diverse instituţii ale statului, deşi erau anchetaţi de organele de cercetare penală. Ca să nu mai vorbim despre miniştrii, preşedinţii de Consiliu Judeţean, prefecţii sau primarii despre a căror moralitate îndoielnică presa a obosit să scrie…
Acuzaţi de comiterea unor fapte de corupţie, toţi aceşti inşi şi-au văzut mai departe de treabă. Au rămas în fruntea instituţiilor, sfidând organele de control ale statului. Abuzând de principiul de drept potrivit căruia oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deformând până-n pânzele albe logica acestei reguli primare a justiţiei, inşii în cauză au demonstrat că nu dau doi bani pe lege.
Ceea ce se întâmplă în această perioadă la Râmnicu Vâlcea se înscrie în ordinea impusă de tranziţia românească. Recent eliberaţi din arestul preventiv, cei doi edili ai municipiului, săltaţi în luna iulie de procurorii DNA sub acuzaţiile de luare şi complicitate la luare de mită, nu au nici cea mai mică intenţie de a aştepta onorabil terminarea procesului de la Alba Iulia. Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Mircia Gutău, acesta nu are nici cea mai mică problemă în a-şi continua mandatul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, maniera în care şi-a reluat atribuţiile este de natură a transmite un mesaj foarte clar: sunt nevinovat şi îmi voi face treaba cu şi mai multă aroganţă decât până acum. Căci acesta este cuvântul pentru modul în care înţelege Gutău administraţia: aroganţă. Măcar Nicolae Dicu a intrat într-un concediu pe termen nelimitat, dând senzaţia că îşi cunoaşte vârful nasului.
Am discutat cu o grămadă de oameni în ultima vreme. Cei mai mulţi dintre ei şi-au pus aceeaşi întrebare retorică: cum este posibil aşa ceva, să avem în fruntea oraşului un primar care a stat la puşcărie mai bine de 4 luni, fiind acuzat de luare de mită? Cine mă cunoaşte, ştie foarte bine că întotdeauna am încercat să mă situez pe o poziţie obiectivă în ceea ce-l priveşte pe Mircia Gutău. Rândurile de mai sus nu reprezintă nici pe departe o piatră aruncată înspre primarul Râmnicului şi nici o critică făcută aşa, doar ca să fie. Mai ales într-o perioadă în care Gutău şi-a recâştigat o mare parte din presă… Ceea ce voiam să arăt în acest editorial este diferenţa ca de la cer la pământ dintre ei” şi „noi”, dintre europeni şi români. La ei, politica se face din principiu; la noi, din dorinţa de parvenire. La ei, demisia este un act de onoare; la noi, o umilinţă.
• Octavian HERŢA
