|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Şpârle şi şopârle, 25.09.2014 

soparla-cu-volanas

• O firmă din Timișoara face presiuni asupra conducerii Spitalului Județean Vâlcea prin intermediul unui medic, ajutat puternic de un politician care visează să ajungă mare director al respectivei instituții. Miza: băieții deștepți din Timișoara vor să furnizeze SJU Vâlcea materiale sanitare „made în China“ de foarte proastă calitate!

• Dintr-o crasă incompentenţă a unor funcţionari, CNADNR a amânat pentru… a şaptea oară data organizării licitaţiei pentru realizarea studiului de fezabilitate la autostrada Sibiu-Piteşti, cu trecere prin judeţul Vâlcea. Noul termen (sperăm ultimul!) este în data de 6 octombrie 2014. Totuşi, există şi o veste bună. Zilele trecute, Comisia Europeană a acceptat Masterplanul General de Transport pentru dezbatere publică, documentul urmând a fi făcut public pe 1 octombrie, anunţă Ministerul Transporturilor. Cu toate acestea, Comisia a făcut şi o serie de recomandări pentru adoptarea unor măsuri de către autorităţile române în privinţa MPGT-ului, documentul esenţial în baza căruia ţara noastră va primi finanţare nerambursabilă pentru infrastructură în exerciţiul financiar 2014-2020. Printre recomandări sunt şi câteva care fac o referire directă la realizarea şi prioritizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti în actualul exerciţiu financiar.

• Mai multe firme de pe platforma chimică vor să se desprindă de SC OLTCHIM SA din punct de vedere al distribuției energiei electrice. Vom reveni cu amănunte!

• Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central şi Poliţia ar trebui să analizeze foarte atent MODUL cum comunistul Constantin Rotaru, preşedintele unui fantomatic partid cu sediul doar în Vâlcea, a reuşit să strângă cele circa 300.000 de semnături pentru a-şi depune candidatura la alegerile prezidenţiale. Este imposibil acest lucru, întrucât nu a fost văzut prin Vâlcea nici un cort de strângere de semnături, iar tot electoratul activ din judeţ este sub respectiva cifră. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, potrivit declaraţiilor celorlalţi candidaţi, costul pentru persoanele care strâng semnături este de 1 euro/susţinător, ceea ce ce înseamnă că socialistul Constantin Rotaru a scos din buzunare, numai pentru campania de semnături, peste 300.000 euro!

• Într-un secret total, consilierul local din Râmnicu Vâlcea, Adi Panduraşu, a trecut cu arme şi bagaje de la liberali… la PSD, cu toate că anunţase de mai multe ori migrarea către „prezervativul” lui Ponta, pe numele său partidul lui C.C.A.P. Tăriceanu. Devine tot mai evident că, pe fondul altor „transhumanţe” ale liberalilor către Alianţa PSD-UNPR-PC, creşte puterea „jupânului” de la Primăria Râmnicului, Ion Gigi Matei, de a controla orice mişcare în Consiliul Local.

• Consilierul județean Gery Bușe, „contele“ de Horezu, va fi uns în curând mare director la o societate comercială de stat!

One Response to Şpârle şi şopârle, 25.09.2014

  1. Elena

    Daca Buse Gery va fi uns mare sef la voi, paziti-va, strasnic, arhiva unitatii voastre, baieti !
    Nu de alta, dar arhiva unei alte societati cu care a avut el de-a face si care a fost adusa intr-o situatie tare „incurcata”, a luat foc si nu s-a mai gasit nicio hartiuta …

     

Leave a Response