Eject pentru paraşutaţi
Gândindu-mă la viitoarea listă pentru Parlament a PSD Vâlcea, încerc un interesant exerciţiu de imaginaţie. Dacă, spre exemplu, în 2008 PSD va obţine tot trei parlamentari, care vor fi numele celor doi impuşi de la centru? Evident, totul va ţine de mofturile viitoarei echipe de conducere a partidului. Când de fapt, ar trebui să ţină de bunul simţ al acesteia. Atunci când vorbim despre paraşutaţi de la centru pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor ale unei organizaţii de partid, ne referim la acei inşi care apar dintr-o dată în judeţul cu pricina, fără ca până atunci cineva să fi dorit acest lucru. Reţeta este simplă: se ia una bucată de politician bun prieten cu cineva important din conducerea partidului, se trimite o hârtie organizaţiei care va avea ghinionul să piardă încă un loc pe liste pentru proprii oameni prin care aceasta este încunoştiinţată că trebuie să accepte „propunerea” iar individul cu pricina se prezintă la bază. În acest fel, listele pentru Parlament ale organizaţiei sunt umplute cu nume care nu au nici o legătură cu viaţa de partid locală. În tot acest timp, fraierii de membri care ani de zile s-au chinuit şi ei cum au putut să facă ceva pentru organizaţie, se pomenesc ejectaţi cu câteva locuri mai jos pe liste, sau chiar în afara acestora.
La PSD, anul 2004 s-a dovedit a fi cel mai sângeros în acest sens. Mai bine de o treime din locurile eligibile de pe listele parlamentare ale organizaţiilor judeţene au fost ocupate de paraşutaţi de la centru. Că a fost vorba despre oamenii lui Năstase sau despre cei ai lui Iliescu, mai toţi mâncătorii de seminţe din sediul de pe Kisselef au făcut rost de locuri călduţe în Palatul Parlamentului, plătite cu zeci de milioane de lei lunar, plus alte beneficii arhicunoscute. Reşapaţi politici, inşi care nu aveau loc în structura şi aşa supraaglomerată a organizaţiei centrale, au devenit peste noapte numero uno pe listele organizaţiilor judeţene. Doar pe ici pe colo, cu puţin noroc, pesediştii băştinaşi şi-au mai găsit câte un locşor pe listele cu pricina.
Prezent la Vâlcea la lucrările conferinţei judeţene a PSD, preşedintele Senatului, dinozaurul politic Nicolae Văcăroiu, a mărturisit presei dar şi colegilor săi mai mici din judeţ, cât de dezamăgit este de calitatea unora dintre senatorii social-democraţi. Fără a intra în amănunte, este la mintea prostului că nea Nicu a spus o chestie de bun simţ: cât timp nu se face o selecţie serioasă a candidaţilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, Parlamentul va fi în continuare un fel de grădină zoologică, în care au loc fel de fel de inşi fără nici un fel de legătură cu această activitate extrem de importantă cum este cea legislativă. Vizavi de numărul mare de paraşutaţi de la centru, Văcăroiu a fost de acord că s-a cam sărit calul în acest sens cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare. Asumându-şi într-o anumită măsură noul rol de semirebel cam trecut al noului PSD, Nicolae Văcăroiu a spus totuşi câteva lucruri de bun simţ la Râmnicu Vâlcea: că toată cumetria asta de partid nu prea face bine nimănui, că este nevoie de curăţenie generală în PSD – şters geamuri, aspirat colţurile, îndepărtaţi păienjenii, că poate Mircea Geoană nu este chiar aşa potrivit pentru şefia partidului aşa cum spune toată lumea. Una peste alta, mie mi-a plăcut chestia asta cu paraşutaţii politici, care ar trebui aruncaţi pe viitor, în număr cât mai mare, pe geamul organizaţiilor judeţene. Nu de alta, dar timpul a dovedit că pe aceşti oameni nu prea îi pasionează problemele celor care locuiesc în judeţele respective. Şi până la urmă, pe noi de ce ne-ar interesa soarta lor?
• Octavian HERŢA