|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

IPJ Vâlcea continuă activităţile dedicate „Săptămânii prevenirii criminalităţii” 

În această săptămână, la nivel naţional, se desfăşoară cea de-a noua ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, eveniment derulat de toate inspectoratele de poliţie judeţene. Şi la nivelului judeţului Vâlcea, poliţiştii de la structurile de analiză şi prevenirea a criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Astfel, ziua de luni, 29 septembrie a fost ziua dedicată prevenirii delicvenţei juvenile, zi în care aproximativ 100 de elevi din unităţile de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost prezenţi la Cinematograful Ostroveni pentru a lua parte la o activitate organizată de poliţiştii din Biroului de Prevenire al Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Mai exact, elevii au putut viziona un filmuleţ în care o parte din delicvenţii din cadrul Penitenciarului Timişoara îşi spuneau poveştile de viaţă, dar şi faptele pe care le-au săvârşit şi pentru care au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Acţiunile de acest fel vor continua pe parcursul întregii săptămâni. Astfel, ziua de azi, va fi dedicată prevenirii victimizării minorilor. La un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea va fi organizată o întâlnire, unde vor fi prezentate materiale video educative. Miercuri, va avea loc lansarea campaniei de prevenire a faptelor de înşelăciune în municipiul Râmnicu Vâlcea: “Naivitatea te transformă în victimă!” . În aceeaşi zi, în parcarea centrului comercial Kaufland, va fi organizat un stand al Poliţiei, unde vor fi distribuite materiale informative privind furturile. Joi, 2 octombrie, oameni legii vor organiza activităţi dedicate prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă. De asemenea, la Centrul Victimelor Violenţei în Familie va fi organizată o masă rotundă, dar va avea loc şi promovarea Proiectului Antiviolenţă desfăşurat în Municipiul Râmnicu Vâlcea. Siguranţă Rutieră. Săptămâna prevenirii criminalităţii continuă şi vineri, 3 octombrie, când, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier organizează ore de educaţie rutieră pentru elevi din ciclul primar în cadrul Campaniei Traffic Snake Game-,,Oscar, Şarpele hoinar, desfăşurată de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea în perioada 22 septembrie – 3 octombrie. Alte activităţi constau în: – desfăşurarea de activităţi la ieşirea/intrarea la cursuri cu patrula şcolară de la Şcoala Gimnazială nr. 5; – organizarea unei acţiuni cu caracter preventiv în trafic având ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice (se vor utiliza ochelarii care induc diferite nivele ale stării de alcoolemie, atât pe timp de zi cât şi de noapte). Activitatea se va desfăşura pe DN7/ E 81 în localitatea Budeşti, dar şi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response