|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Jandarm vâlcean sculptează statuile din faţa Inspectoratului 

Suflet de artist… cazon!

 

Jandarm vâlcean sculptează statuile din faţa Inspectoratului

 

Născut într-o comună din judeţul Vâlcea, Daniel Cazacu la cei 29 de ani este un jandarm model dar şi un artist în adevăratul sens al cuvântului. Când muza inspiraţiei pune stăpânire pe el, Daniel mâzgăleşte fie pe pereţi, pe asfalt, pe un colţ de hârtie, pe orice-i pică la îndemână după care îşi concretizează lucrările în atelierul său de creaţie. Aşa se face că ideile lui prind contur, devenind desene, sculpturi sau decoraţiuni interioare de mare rafinament. Cum se împacă viaţa de jandarm cu cea de artist, o spune chiar Daniel: “Pentru a face artă ai nevoie şi de bani nu numai de idei care să prindă contur”.

Daniel Cazacu s-a născut în comuna Frânceşti din judeţul Vâlcea. De mic a avut o chemare spre lucrurile migăloase, spre desen. Aşa se face că primele încercări în desen le-a făcut pe pereţii locuinţei, motiv pentru care îşi lua o muştruluială cu vârf şi îndesat de la părinţii lui. Dacă a moştenit pe vreunul din părinţi, Daniel răspunde sec: “Pe tata în nici un caz. El era indiferent de cum îmi petrec eu timpul liber. Mama era însă vitrinier decorativ. Poate de la ea să fi moştenit ceva din felul meu de a fi”, spune jandarmul. Daniel, suflet de artist, a ajuns însă jandarm printr-o împrejurare uşor amuzantă. “Eram soldat la o unitate de Jandarmi din Slatina-Olt, iar apoi am fost transferat la Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea. Făceam de gardă şi mereu aveam un caiet deschis la mine pe care făceam fel de fel de desene. Un plutonier m-a văzut şi m-a spus comandantului şi lucrările mele nu au rămas indiferente şefilor mei. Mi s-a propus să fac ceva pentru unitate şi aşa am început să lucrez primind tot sprijinul de care se poate bucura un om. Făceam listă de materiale şi mi se oferea”, spune jandarmul.

Holurile IJJ umanizate de o mână de artist

Absolvent al Şcolii de Arte Plastice clasa profesorului Tedor Boicescu – pictură decorativă, Daniel încearcă să transforme totul din jurul său într-un ambient plăcut, util şi folositor. Aşa se face că la sediul I.J.J. Vâlcea şi-a imaginat şi a dat viaţă într-unul din holurile de la intrare, unei colţ de natură, unde apa care ţîşneşte şi plantele umanizează interioarele reci ale clădiri. Şeful I.J.J. Vâlcea, col. Ion Idu i-a apreciat talentul şi chiar i-a încredinţat “misiuni” mult mai importante: “I-am dat lui Daniel Cazacu o poză cu generalul Ştefan Buterez, vâlcean de-al nostru iar după acea fotografie i-a făcut mulajul, acesta urmând să fie turnat într-un aliaj la Slatina. Statuia o vom amplasa în faţa Inspectoratului, pentru că, chiar numele instituţiei noastre este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “General de brigadă Ştefan Buterez”. Vâlcean de origine, Buterez a fost elev al Şcolii de Jandarmi Drăgăşani şi a ajuns comandant de batalion, luptând în 1944 pentru eliberarea Bucureştiului”.

A distrus colajul de nuduri din pământ

Pentru Daniel Cazacu, inspiraţia înseamnă… momentul, clipa. “Uneori văd un lemn mai ciudat, de o anumită formă, sau o piatră, orice şi nu ezit să le iau şi să le folosesc în diverse locuri. Când lucrez însă nu-mi place să stea nimeni lângă mine. Acasă dar şi aici la serviciu am un atelier de creaţie unde îmi desăvârşesc lucrările, multe dintre ele inserate pe te miri cine ştie ce colţ de hârtie, sau zid. Dacă scrilejesc zidurile, apoi le spăl şi nu este nimic grav. Am făcut şi un modelaj de nuduri, din lut, foarte interesant, dar nu-mi explic de ce, le-am stricat. Oricum, eu nu mi-am vândut niciodată lucrările. Le fac cadou prietenilor. Prima expoziţie de pictură am avut-o organizată în holul IJJ Vâlcea. Intenţionez ca cel târziu peste un an, sau un an şi jumătate să deschid o expoziţie combinată de pictură şi sculptură care să mă reprezinte”. Printre lucrările lui Daniel se numără stemele heraldice făcute din mozaic şi inserate una pe peretele exterior al clădirii Jandarmeriei, iar alta pe un perete interior, în hol. Fie pe hol sau în faţa I.J.J. tronează numeroase statui ce reprezintă personalităţi cum ar fi: Alexandru Ioan Cuza, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu şi Ioan Ghica. Crezul jandarmului este unul extrem de profund: “Arta poţi să o faci oriunde, dar ai nevoie de bani, de câteva scule şi de imaginaţie. Degeaba ai imaginaţie dacă nu ai mână de lucru. Şi fără o mână dacă ai fi, tot trebuie să faci ceva dacă ai pasiune”.    Dorel ŢÎRCOMNICU

Leave a Response