|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

CNSC a admis contestaţia firmei Electrovâlcea SRL în contradictoriu cu Primăria Diculeşti 

canalizare-refacere

Recent, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis să admită contestaţia formulată de societatea Electrovâlcea SRL, în contradictoriu cu Primăria Diculeşti în privinţa unui proiect de apă şi canalizare în valoare de peste 50 miliarde de lei vechi (1,2 milioane de euro). Prin contestaţia nr. 639/31 iulie 2014, depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de către SC Electrovâlcea SRL a contestat procedura de cerere de oferte pentru atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Prima înfiinţare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în comuna Diculeşti, judeţul Vâlcea”, cu dată de deschidere a ofertelor 4 iulie 2014, organizată de Primăria Diculeşti, în calitate de autoritate contractantă. SC Electrovâlcea SRL a solicitat: anularea actelor autorităţii contractante prin care oferta societăţii nu este declarată câştigătoare, respectiv adresele nr. 1262/25 iulie 2014 şi nr. 1261/25 iulie 2014 (raportul procedurii); obligarea autorităţii contractante să refacă raportul procedurii, luând în considerare şi oferta SC Electrovâlcea SRL, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, în conformitate cu prevederile art. 200 din OUG nr. 34/2006. Execuţia lucrărilor pentru „Prima înfiinţare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în comuna Diculeşti, judeţul Vâlcea” are o valoare estimată a contractului conform devizului general de 5,06 milioane de lei, din care: cheltuieli pentru investiţia de bază în valoare totală de 4,81 milioane de (din care 1,86 milioane de lei sistem alimentare cu apă şi 2,95 milioane de lei sistem canalizare menajeră); cheltuieli diverse şi neprevăzute în valoare totală de 241.000 lei (din care 93.000 lei sistem de alimentare cu apă şi 148.000 lei sistem canalizare menajera reprezentând 5% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică fără diverse şi neprevăzute). La începutul acestui an a venit cu veşti foarte bune pentru trei localităţi vâlcene, respectiv Diculeşti, Stăneşti şi Fârtăţeşti, unde primarii acestor comune au semnat contractele de finanţare pentru execuţia sau extinderea, după caz, a sistemelor de alimentare de apă şi canalizare în comunele pe care le conduc. Asigurarea apei pentru populaţie a devenit o problemă gravă, mai ales în comuna Diculeşti din cauza scăderii nivelului pânzei freatice şi a deteriorării potabilităţii apei din fântânile existente. „Ţinând seama de situaţiile critice din judeţ, în ceea ce priveşte infrastructura de apă, Consiliul Judeţean, prin Hotărârea nr. 79, a aprobat încă din 29 mai 2009 Master Planul de apă în care s-au făcut câteva precizări clare: înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în comuna Diculeşti; înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă în 5 sate ale comunei Stăneşti; înfiinţarea sistemului integrat de alimentare cu apă în 5 sate din comuna Fârtăţeşti; reabilitarea unui sistem de canalizare şi construirea unei staţii de epurare în comuna Bujoreni. După lansarea Master Planului, a început cavalcada adreselor şi a deplasărilor repetate, cerând de fiecare dată cuprinderea pentru finanţare a celor patru proiecte pe structura programului operaţional pentru mediu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response