|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Departamentul pentru Energie a găsit mai multe nereguli la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu 

large_19-9-13--18-45-48mina berbesti

O comisie numită prin Ordinul ministrului delegat pentru Energie s-a deplasat recent la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. În urma vizitării fiecărei cariere în parte, a analizei documentelor şi documentaţiilor tehnico economice puse la dispoziţie şi a discuţiilor purtate cu conducerile executive ale Complexului Energetic Oltenia – Divizia Minieră, Unitatea Minieră de Cariere Berbeşti şi SC ICSITPML Craiova, s-a putut concluziona, că există în principal trei factori majori care au contribuit la declinul producţiei din ultima perioadă: alunecările de teren, factor cu acţiune permanentă, aproape specific judeţului Vâlcea, care se manifestă anual (odată sau de două ori) şi care crează deranjamente majore în fluxurile tehnologice; exproprierile de teren pentru avansul fronturilor de lucru – acestea s-au desfăşurat şi se desfăşoară greoi, în sensul că titlurile de proprietate nu sunt date, nu sunt perfectate ieşirile din indiviziune şi numărul proceselor pe rol este încă foarte mare; nerespectarea tehnologiilor de lucru; condiţile din teren au generat soluţii tehnice de moment, care nu s-au încadrat în programul general de exploatare. Pe fiecare carieră în parte au fost identificate cauze tehnice şi tehnologice specifice, ca factori care au determinat declinul producţiei: înclinarea stratelor de cărbune (9-10 grade) mai mare decât panta de lucru admisibilă a utilajelor de mare capacitate (2 grade), fapt ce a determinat manevre dese cu utilajele si marirea numărului de lucrări tehnologice; în perioada 2010-2013 linia de front a utilajelor a fost micsorata datorita ingustarii zonei exploatabile a cărbunelui; alunecari in taluzele carierei datorate fenomenelor meteorologice (ploilor abundente, căderi masive de zapada, inghet dezgheţ), care au dus la alunecari frecvente antrenand sute de mii de m.c. de steril pe platformele de lucru ale utilajelor; nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorită imposibilităţii achiziţionării de terenuri din faţa fronturilor de lucru (refuzul cetăţenilor de a înstrăina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbeşti a încheiat convenţii de vânzare-cumpărare, uzufruct); revizii şi reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorita lipsei bazei materiale; uzura morala si fizica a utiljelor de mare capacitate si circuitelor de transport; insuficienta asigurarii cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice). În sectorul Berbeşti Vest: înclinarea stratelor de cărbune (9-10 grade) mai mare decât panta de lucru adminisibila a utilajelor de mare capacitate (2 grade), fapt ce a determinat manevre dese cu utilajele si marirea numărului de lucrări tehnologice; întreruperea parţiala a activitatii la acest sector (a funcţionat doar excavatorul E 01 care excava cărbune) celelalte doua excavatoare neasigurand avansul fronturilor de lucru si decalajul necesar; nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorita imposibilităţii achiziţionării de terenuri din fata fronturilor de lucru (refuzul cetatenilor de a instraina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbesti a încheiat convenţii de vanzare-cumparare, uzufruct); revizii si reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorita lipsei bazei materiale; uzura morala si fizica a utiljelor de mare capacitate si circuitelor de transport; insuficienta asigurarii cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice). În Sectorul Alunu: nerespectarea tehnologiilor de lucru conform Programelor Anuale de Exploatare, datorita imposibilităţii achiziţionării de terenuri din fata fronturilor de lucru (refuzul cetatenilor de a instraina terenul, lipsa actelor de proprietate, lipsa fondurilor pentru despăgubirea proprietarilor cu care UMC Berbesti a incheiat convenţii de vanzare cumparare, uzufruct); revizii si reparaţii neefectuate la timp sau cu întârziere datorita lipsei bazei materiale; uzura morala si fizica a utiljelor de mare capacitate si circuitelor de transport; insuficienta asigurarii cu utilaje clasice pentru execuţia de lucrări auxiliare (platforme, drumuri de acces, lucrări tehnologice); stationarea excavatoarelor tip 470, fapt ce a dus la nerespectarea elementelor geometrice a carierei; lipsa spaţiului de haldare in halda interioara datorita neasigurarii decalajului necesar intre linia de halda si zona de exploatare; excavarea dificila datorita condiţiilor grele de zacamant in partea de vest a perimetrului (zona pârâului Roşia).

 

Recomandări făcute de Departamentul pentru Energie

 

Comisia Departamentului pentru Energie a făcut cu această ocazie mai multe recomandări general valabile pentru cele trei cariere. Astfel, se va urmări permanent realizarea geometriei carierelor, stabilitatea treptelor de lucru şi definitive din cariere şi hălzile interioare, în vederea asigurării indicelui de normalitate în carieră; se vor respecta tehnologiile de haldare şi parametrii geometrici şi geotehnici, prevăzuţi în documentaţiile privind tehnologiile de haldare interioară; se va solicita proiectantului general şi direcţiei de specialitate din unitate, realizarea unor programe de gestionare eficientă a apelor de la baza hălzilor interioare; se vor respecta geometriile carierelor şi a halzilor, gestionarea apelor şi a suprafeţelor; se vor asigura dotări minime cu utilaje terasiere şi de curăţenie pe fiecare carieră, etc. Pentru redresarea situaţiei existente, la nivelul SDM Tg-Jiu, în cadrul Direcţiei Producţie, se va finaliza un program tehnologic, care va cuprinde mai multe masuri pe termen scurt, mediu si lung şi anume: realizarea unui număr de 8 trepte de înfrăţire de sus in jos, cu lăţimea de circa 30 m si înălţimea de 5 m; excavarea si transportul cărbunelui rezultat din treptele de înfrăţire; realizarea unui unghi general al carierei (în zona limitei perimetrului, zona nordică şi circuitele de transport steril şi cărbune) de circa 70 metri care să confere un grad sporit de stabilitate; discuţii cu proprietarii în vederea amenajării zonei alunecate (N-E si Est) din afara perimetrului de exploatare; realizarea unui sistem de canale longitudinale îa nivelul fiecărei trepte de înfrăţire la cca. 5 m de baza inferioara a acesteia si un canal transversal colector pentru canalele longitudinale cu dirijarea apelor in zona vestică a carierei la o staţie de pompe, de unde va fi deversata in pârâul Tărâia; realizarea a cel puţin 5 foraje orizontale cu posibilitatea de captare a apelor din orizontul freatic, la nivelul treptei de înfrăţire nr.8 si cu deversarea în canalul colector de la baza inferioara a acesteia (cota transportoarelor de cărbune şi steril); continuarea excavaţiilor în pantă de 1:25 în vederea reducerii înălţimii fronturilor de lucru pana la 15-20 m pentru fiecare treaptă de excavare şi atingerea limitei de exploatare. Realizarea acestui program presupune si asigurarea resurselor financiare necesare, cuantumul acestora fiind stabilit in baza unui deviz antecalcul care urmează sa fie elaborat. Toate aceste recomandari general valabile si masurile pe termen lung cuprinse in Programul tehnologic, vor fi preluate obligatoriu in studiile de fezabilitate care se vor elabora pentru fiecare cariera in parte, in perioada imediat urmatoare (acţiune ceruta si de Legea minelor nr. 85/2003). Concluzia care se poate trage în urma analizei, este că unitatea minieră are în continuare potenţial şi poate juca un rol activ în viaţa economică a judeţului.

(Petre Coman)

Leave a Response