Liderul PNL Vâlcea vine cu o idee originală
Liderul PNL Vâlcea vine cu o idee originală
Mai întâi fuziunea, apoi doctrina
Liderul PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, vine cu o idee revoluţionară: fuziunea PNL-PD trebuie să se facă fără stabilirea orientării ideologice a viitoarei formaţiuni politice. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă şi aduce în prim plan o viziune nouă. „Dacă nu se va proceda în acest fel, fuziunea nu se va mai realiza. La Sinaia, la întâlnirea parlamentarilor liberali, am simţit că orgoliile vor îneca această fuziune. Dialogul ar putea fi încheiat chiar înainte de a fi început. În acest moment, sunt mai puţin optimist că fuziunea se va realiza până în toamnă”, a mai spus Emilian Frâncu.
• Octavian HERŢA
in Politica