Un nou eşec pentru baschetbaliştii vâlceni
Un nou eşec pentru baschetbaliştii vâlceni
Nici nu putea fi altfel, oricât de pretenţioşi am fi noi cei ce iubim sportul cu mingea la panou. Adversara trupei antrenate de Cristi Achim a fost o formaţie experimentată, Atlassib Sibiu, care lupta cândva pentru titlul naţional. Acum nu mei este ceea ce a fost, însă experienţa competiţională şi-a spus cuvântul astfel că BC Rm. Valcea a pierdut, în ciuda unei replici foarte bune dată ardelenilor, cu scorul de 97-109. Vâlcenii rămân pe penultimul loc, cu doar o victorie în nouă partide disputate şi vor juca în runda următoare, pe 9 decembrie, tot la Rm. Vâlcea, adversara urmând a fi, de data aceasta, o pretendentă la titlu: „U“ Mobilteco Cluj-Napoca. Iată celelalte rezultate înregistrate sâmbătă: Mureş Tg. Mureş – CS Otopeni 97-95; „U“ Mobitelco Cluj-Napoca – Rapid Bucureşti 111-76; CSU Ploieşti – ELBA Timişoara 90-72; CSM Oradea – Dinamo Bucuresti 51-78; Gaz Metan Mediaş – CSU Braşov 77-66. Meciul BC Argeş Piteşti – West Petrom Arad s-a disputat duminică, după închiderea ediţiei.