Se înmulţesc îngrijorător activităţile infracţionale în Vâlcea
La data de 27 octombrie a.c., ora 23.15, a fost depistat B. Marius, 27 de ani, din com. Prundeni, a transportat cu o autoutilitară pe DN 7-Rm.Vâlcea, 29 de porci, din care 23 având greutatea intre 30-70 kg şi 6 având greutatea de peste 100 kg, fără a deţine documente sanitar veterinare. Conducătorul a fost sancţionat contravenţional conform art. 3, lit. b din H.G. 984/2005. De asemenea, poliţiştii, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei Dăeşti l-au depistat pe G. Ionuţ, din com. Dăeşti în timp ce pescuia cu unelte interzise pe râul Olt. În continuare vor fi continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj piscicol. La data de 27 octombrie a.c., ora 15.50, poliţiştii, au depistat pe P. Sorin, după ce a sustras mai multe produse alimentare dintr-o societate comercială. Bărbatul de 39 de ani, a recunoscut fapta şi a achitat contravaloarea produselor. S-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Totodată, poliţiştii au acţionat pe linia depistării transporturilor de marfă şi bunuri în regim rutier, fără documente de provenienţă, combaterea comerţului stradal neautorizat, prevenirii şi combaterii indisciplinei rutiere, reducere risc rutier prevenirii faptelor antisociale pe raza oraşului Călimăneşti şi a comunelor arondate. Cu această ocazie, au fost legitimate 34 de persoane şi verificate 28 de autovehicule, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3250 lei. A fost depistat pe DJ 703 G – com. Berislăveşti, N. Vasile, din mun. Rm. Vâlcea, care a condus un autovehicul marca Opel, care a transportat ulei comestibil, în scopul comercializării, fără documente de provenienţă, produsele aparţinând lui G. Botzi, de 38 de ani, din mun. Rm Vâlcea, fapt pentru care s-a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 lei şi dispunându-se confiscarea celor 23 litri de ulei, în baza prevederilor Legii 12 / 1990.