|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

A început distribuirea cupoanelor individuale pentru ajutoarele alimentare 

rovana-plumb-cupoane-ajutoare-685x320

rovana-plumb-cupoane-ajutoare-685x320

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea face cunoscut că distribuirea ajutoarelor alimentare în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate se va face, începând cu anul 2014, în baza Cuponului Individual, pe care persoanele eligibile potrivit HG. 799/2014, îl vor primi la adresa de domiciliu sau de reşedinţă. Baza de date privind beneficiarii programului a fost constituită şi este actualizată periodic la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Persoanele care vor intra în grupul-ţintă între data constituirii bazei de date şi data distribuirii ajutoarelor vor fi incluse pe liste suplimentare şi vor primi produse în limita cantităţilor rămase disponibile, după distribuirea pe bază de cupon individual.
În prezent, Poşta Română distribuie cupoanele individuale cetăţenilor eligibili din municipiu, iar în paralel cu această acţiune, la nivel central, se desfăşoară licitaţiile pentru achiziţionarea alimentelor şi se organizează reţeaua de distribuire a acestora, pe judeţe.
Aşa cum reiese din informaţiile inscripţionate pe Cuponul individual, ajutoarele alimentare distribuite unui beneficiar constau în: făină albă de grâu – 6 kg, mălai – 6 kg, paste făinoase(400g/pach.) – 2 pachete, zahăr – 4 kg, ulei – 4 l, conservă carne porc (300 g/ct.) – 8 cutii, conserva carne vită (300 g/ct.) – 6 cutii, pate ficat (200 g/ct.) – 10 cutii.

Conform HG nr. 799/17.09.2014 privind implementarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor defavorizate, categoriile de populaţie eligibile sunt:
– familiile şi persoanele care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat
– familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei
– şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 400 lei şi şomerii neindemnizaţi, înregistraţi la AJOFM
– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună
– pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 lei/lună
– persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate
– persoanele beneficiare ale legilor speciale (IOVR, persecutaţi politic, deportaţi, eroiii-martiri şi luptătorii Revoluţiei române din dec. 1989, etc.).

Leave a Response