Primarul din Ioneşti atrage sponsori
Primarul din Ioneşti atrage sponsori
Primarul Ion Cătănoiu este mulţumit de ceea ce a reuşit să realizeze în acest an la Ioneşti chiar şi cu puţinii bani pe care i-a primit la buget. Deşi comuna Ioneşti a fost anul acesta lovită din plin de calamităţi, alesul liberal a asfaltat 4 kilometri de drumuri comunale şi a pietruit alţi 80 km. Chiar dacă această ultimă soluţie nu mai este agreată de CJ Vâlcea, primarul din Ioneşti a subliniat că a căutat să aplice soluţiile care îi erau la îndemână decât să stea cu mâinile în sân şi să aştepte. Ion Cătănoiu a apelat la colegii săi de partid, la deputatul Emilian Frâncu, la directorul SN Îmbunătăţiri Funciare – Vâlcea, Florin Glăvan, reuşind în cele din urmă să obţină gratuit timp de câteva săptămâni utilajele de care avea nevoie pentru execuţia lucrărilor de infrastructură. Recent, comuna Ioneşti a prins şi fonduri guvernamentale în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, pe Ordonanţa 7/2006, sumă cu care va fi soluţionată problema podului de la Guguianca. Un ajutor substanţial a mai fost oferit Ioneştiului şi de oamenii de afaceri Cornel Neagoe şi Ion Tudor. „Domnul Ion Tudor ne-a ajutat anul acesta, de exemplu, cu organizarea festivalului Toamna Merelor, dar şi a altor acţiuni importante. Domnul Neagoe ne-a ajutat să restaurăm o biserică şi să amenajăm două troiţe. Pot să spun că a băgat miliarde în Ioneşti. Acum vrea să construiască o biserică de la cap la coadă. Profit de acest prilej pentru a-i mulţumi dânsului – şi domnului Tudor, pentru faptul că au fost şi sunt aproape de noi”, a adăugat primarul Ion Cătănoiu. Administraţia locală din Ioneşti şi-a propus să investească mai mulţi bani decât până acum în unităţile de învăţământ ale comunei. Acestea vor fi dotate în primul rând cu tehnică şi centrale. Primarul din Ioneşti speră, totodată, să rezolve şi problema drumului ce duce către Castrul roman „Pons Aluti”. Ion Cătănoiu spune că respectiva cale de acces a fost închisă în urmă cu zeci de ani, datorită amenajării în zonă a unui centru de încărcare a cărbunelui. (T.G.)