Agent de pază, condamnat la 4 ani închisoare pentru trafic de influență
Magistrații Curții de Apel Pitești au admis la data de 22 octombrie 2014 apelul inculpatului Z.D., agent de pază la o societate comercială din Rm. Vâlcea și, în urma rejudecării, au constatat că în acest caz sunt incidente prevederile legale în vigoare până la data de 01.02.2014, astfel că au dispus condamnarea acestuia la 2 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, totodată dispunând revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în anul 2012 tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare. Totodată s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, ca urmare a intervenirii împăcării părților.
În fapt, la data de 29.08.2013, cetăţeanul P.G., din oraşul Băile Olăneşti a formulat denunţ la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea, prin care sesiza faptul că, în cursul lunii iulie 2013, inculpatul Z.D. i-a pretins suma de 1.000 lei în schimbul promisiunii că, prin cunoştinţele ce le are la Primăria municipiului Rm. Vâlcea, îi poate obţine aprobarea repartizării unei locuinţe ANL. Denunţătorul i-a remis această sumă, însă inculpatul i-a solicitat să-i mai remită în data de 30.08.2013 suma de 4.800 lei în acelaşi scop.
Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar în continuare lucrătorii S.J.A. Vâlcea au desfăşurat activităţi procedurale conform ordonanţelor de delegare emise de procuror.
Astfel, la data de 30.08.2013, lucrătorii S.J.A. Vâlcea, sub directa coordonare a procurorului de caz, l-au prins în flagrant pe inculpatul Z.D., în timp ce primea de la denunţătorul P.G. suma solicitată.
În urma acţiunii de flagrant şi a probatoriului administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 30.08.2013 procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Z.D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin.1 C. pen., şi reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 31.08.2013, Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.D. pentru 29 zile, urmare a propunerii formulate de parchet, iar cu ocazia soluţionării recursului declarat de inculpat, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul şi a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
Pe parcursul cercetărilor numita S.A.M., din comuna Mihăeşti, jud. Vâlcea, a formulat denunţ la D.G.A. – S.J.A. Vâlcea prin care sesiza faptul că în cursul lunii iunie 2013, urmare solicitării inculpatului Z.D. i-a remis acestuia, în mai multe tranşe, suma de 190 lei cu promisiunea intervenirii la conducerea Spitalului Județean de Urgență din mun. Rm. Vâlcea pentru angajarea sa ca femeie de serviciu, iar suma de bani reprezenta contravaloarea documentelor pe care acesta urma să le obţină pentru constituirea dosarului de angajare, însă inculpatul nu şi-a respectat promisiunea. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cele două dosare fiind reunite, astfel că inculpatul a fost trimis în judecată pentru ambele fapte.
Prin rechizitoriul din data de 03.10.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (urmare denunțului lui P.G.) şi înşelăciune (urmare denunțului lui S.A.M.), fapte prev. şi ped. de art.257 alin. 1 C. pen., cu aplic. art.37 lit.a C. pen. şi art.215 alin.1 C.pen., cu aplic. art.37 lit.a C. pen., ambele cu aplic. art.33 lit. a C.pen.
Acţiunea de prindere în flagrant a fost realizată cu sprijinul tehnic al SRI – Direcţia Judeţeană de Informaţii Vâlcea.
Sentința este definitivă.