Alecu Deaconu a demisionat din funcția de șef al Poliției Locale
În cursul zilei de astăzi, 4 noiembrie, ca urmare a situaţiei tensionate înregistrată în ultima perioadă la nivelul Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea, Alecu Deaconu a solicitat transferul din funcţia de director al acestei structuri, într-o funcţie de execuţie, solicitare acceptată, în baza atribuţiilor legale, de către primarul interimar Gigi Matei. Alecu Deaconu urmează să ocupe o funcţie de consilier superior în cadrul Corpului de Control al Primarului – Inspectori zonali.
În cursul acestei săptămâni, primarul interimar Gigi Matei va numi prin Dispoziţie o persoană care să asigure interimatul în fruntea Poliţiei Locale, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea poziţie de director.
Toate celelalte revendicări ale poliţiştilor locali vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă a Consiliului Local Municipal.