Fosta colaboratoare a Securităţii, Marioara Dicu, eliberată din funcţia de procuror de la Parchetul Drăgăşani 

Zilele trecute, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a doamnei Marioara Dicu (prin pensionare). În data de 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis, în dosarul nr. 832/2/2009, admiterea recursului declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) împotriva sentinţei civile nr. 1960 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. În acest fel, ICCJ a constatat calitatea Marioarei Dicu de colaborator al Securităţii. Din examinarea lucrărilor din dosar, ICCJ a constatat că, prin acţiunea în contencios administrativ, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să se constate calitatea lui Marioara Dicu, de colaborator al Securităţii. Motivându-şi cererea, CNSAS a arătat că Marioara Dicu a fost recrutată la 16 aprilie 1987, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, cu numele conspirativ „Romarta”, pentru a se ţine legătura cu informatorii de pe raza comunei Dobroteasa, judeţul Olt, iar Marioara Dicu a fost de acord să colaboreze în mod organizat cu organele de securitate, punând la dispoziţie încăperea bibliotecii unde lucra. Prin sentinţa nr. 1960 din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a repins acţiunea CNSAS, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că în cazul Marioara Dicu nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, întrucât aceasta nu avea asupra spaţiului biroului bibliotecii unde lucra un drept de dispoziţie, neputând fi considerată nici măcar posesor al acestuia, acolo fiind locul său dc muncă, unde nu avea posibilitatea de a refuza accesul organelor de securitate. Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate. Prin motivele de recurs formulate, CNSAS a arătat că instanţa de fond a respins în mod nejustificat acţiunea, deşi în cauză este dovedită punerea de către Marioara Dicu la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut de aceasta, situaţie în care, potrivit art 2 lit b ultima teză din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, este reţinută, fără a fi necesară îndeplinirea altei condiţii, calitatea de colaborator al Securităţii. Din această perspectivă, s-a dat o interpretare eronată a prevederilor legale invocate, care nu condiţionează în nici un fel o modalitate juridică în care persoana trebuie să deţină spaţiul care putea fi pus la dispoziţia Securităţii, şi unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat în temeiul art. 299 coroborat cu dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, analizând motivele incluse în raport cu senţinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat că recursul este fondat şi urmează a fi admis, iar rejudecând cauza pe fond, acţiunea CNSAS va fi admisă pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispoziţiile art 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Analizând actele şi lucrările dosarului, ICCJ a constatat că sunt întemeiate criticile formulate dc Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în legătură cu activitatea Marioarei Dicu care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziţia securităţii a încăperii bibliotecii în care îşi desfăşura activitatea, fiind întrunite în cazul dc faţă toate condiţiile prevăzute de OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al securităţii a lui Marioara Dicu. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art 2 lit. b ultima teză din OUG nr. 24./2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, „colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea dc informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii coordonau activitatea informatorilor”. În cauză, se constată că Marioara Dicu a fost recrutată în calitate de „gazdă casă de întâlnire”, semnând un angajament la data de 16 aprilie 1987 prin care şi-a dat consimţământul ca în spaţiul bibliotecii să aibă loc întâlniri ale organelor securităţii statului cu diverse persoane, şi în loc de numele său să se atribuie un nume conspirativ „Romarta”. Dispoziţiile legale menţionate reglementează ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii neprezentând relevanţă modalitatea juridică în care persoana deţinea acest spaţiu. În această perspectivă, ICCJ consideră că apare lipsită de relevanţă apărarea Marioarei Dicu reţinută de instanţa de fond în motivarea hotărârii apelate privind modalitatea în care s-a produs recrutarea sau faptul că persoana recrutată nu era proprietară, persoană de bună credinţă sau locatarul acestui spaţiu care constituie locul său de muncă. În sensul legii, pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a mai reţinut că în persoana numitei Marioara Dicu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere copiile certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care atestă faptul că aceasta a fost recrutată şi a pus la dispoziţia Securităţii încăperea bibliotecii după terminarea programului, sens în care a semnat şi un angajament la data de 16 aprilie 1987. Din materialul probator existent la dosar, ICCJ reţine că normele cu caracter special în discuţie au o justificare obiectivă şi rezonabilă în sensul jurisprudenţei CEDO, astfel încât soluţia instanţei de fond este nelegală, întrucât norma specială menţionează categoriile de persoane cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar Marioara Dicu face parte din acea categorie expres prevăzută de lege. Interpretarea pe care instanţa de control judiciar a dat-o dispoziţiilor OUG nr. 24/2008 este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, conform cărora prevederile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 definesc noţiunea de „colaborator al securităţii” şi nu contravin principiului neretroactivităţii legii. Ordonanţa urmăreşte scopul de deconspirare, enunţat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului întocmit de Securitate, prin consemnare publică – publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a şi punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în temeiul art. 12 alin. 1 din ordonanţă – a celor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate în art. 3, precum şi a celor care îşi manifestă intenţia de a candida pentru alegerea ori numirea în aceste demnităţi sau funcţii.

(Nicu Trandafir)