ŞTIRI – Administraţie
ADP a turnat mixtură asfaltică pe arterele Râmnicului
Direcţia Administrării Domeniului Public a profitat de vremea favorabilă lucrărilor de reabilitare a arterelor de circulaţie din municipiu, realizând reparaţii cu 154 de tone de mixtură asfaltică la parcările de la blocurile S9-H2 şi de la blocurile I3-I8, la trotuarul aferent blocului S9, pe străzile Ferdinand şi Libertăţii şi pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Au mai fost montate borduri la blocurile I8 şi N1. De asemenea, în vederea colectării eficiente a apelor pluviale, au fost curăţate rigole în zona Goranu. O altă activitate a DADP a constat în plantarea a 15 arbori pe străzile Republicii şi General Magheru.
Foc de artificii de un sfert de oră pentru Revelion
Serviciul Investiţii a adjudecat licitaţia din 6 decembrie în vederea achiziţionării unui foc de artificii pentru noaptea de Revelion în favoarea firmei Antares SRL din Orăştie. Valoarea contractului este de 15.000 lei cu TVA, iar spectacolul pirotehnic se va desfăşura pe o durată de 15 minute. Printre "specialităţile" oferite de hunedoreni se va număra şi scrierea pirotehnică a textului "Revelion 2007".
Corpul de Control al Primarului împarte amenzi în Râmnic
Corpul de Control al Primarului a desfăşurat, prin inspectorii zonali, o serie de controale vizând respectarea prevederilor legale privind domeniul public. În urma acestor acţiuni au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2.100 lei. Sancţiunile au constat în rezervarea locurilor publice în vederea parcării prin montarea de ţevi, lanţuri etc. – 4 amenzi, în expunerea de mărfuri-materiale de construcţii în afara spaţiului comercial deţinut – 2 amenzi şi în depozitarea de materiale pe domeniul public – o amendă.
Poliţiştii comunitari continuă seria amenzilor
În ultima săptămână, Poliţia Comunitară, pe lângă acţiunile specifice curente, a desfăşurat şi o serie de activităţi impuse de calendarul acestei perioade sau de acţiuni ale municipalităţii. În acest sens, poliţiştii comunitari au asigurat ordinea cu ocazia distribuirii de cadouri din partea primăriei în seara zilei de 6 decembrie, în Scuarul Mircea cel Bătrân şi în dimineaţa zilei următoare, în parcul de la Casa Tineretului. De asemenea, o patrulă a Poliţiei Comunitare a asigurat protecţia fizică a lucrătorilor Direcţiei Administrării Domeniului Public în data de 6 decembrie, cu ocazia acţiunii de asanare şi igienizare a cursului de apă din zona Aranghel, ca urmare a împotrivirii manifestate de proprietarii din această zonă. Bilanţul ultimei săptămâni de activitate poate fi rezumat şi prin cele 5 amenzi contravenţionale aplicate, în valoare totală de 635 lei, la care se adaugă 6 avertismente scrise.
Acvarim continuă introducerea apei în Căzăneşti
SC ACVARIM SA a încheiat lucrările în cartierul CPL şi, de asemenea, a finalizat introducerea apei potabile şi montarea de cişmele stradale, pe o lungime de 3,5 km, în Căzăneşti. În prezent, se lucrează la înlocuirea conductei pe strada Nicolae Iancovescu. Debitele către această societate se situau, la data de 7 decembrie, la valoarea totală de 3.376.129,43 lei, din care 2.247.104,84 lei din partea agenţilor economici, 884.135,63 din partea asociaţiilor de proprietari şi 244.888,96 din partea deţinătorilor de case particulare.