Mobitelco s-a chinuit cu baschetbaliştii lui Achim
S-au ţinut ca scaiul de adversari
Mobitelco s-a chinuit cu baschetbaliştii lui Achim
Întrucât meciul de baschet masculin din Divizia A, dintre Mobitelco Cluj-Napoca şi BC CSŞ Rm. Vâlcea s-a disputat duminică seara, n-am avut posibilitatea să vă oferim amănunte în ediţia precedentă. Aşa cum era de aşteptat, n-am avut parte de o surpriză în acest meci în adevăratul sens al cuvântului. Merită totuşi apreciată ca fiind peste ceea ce bănuiam a fi scorul final. Vâlcenii nu doar că au evitat o umilinţă, ba chiar au dat în multe momente o replică viguroasă şi se pare că nu va mai trece mult timp până când vom consemna un nou succes al jucătorilor antrenaţi de Cristi Achim. La început a fost un foc de paie, vâlcenii conducând în primele minute pe tabela de scor, însă o echipă de talia celei din Ardeal (cu jucători consacraţi precum americanii LeVar Seals, Cory Jenkins sau românii Bruno Roschnafsky şi Mihai Silvăşan) a revenit destul de repede şi şi-a adjudecat primul sfert cu 26-20. Elevii lui Cristi Achim au continuat să fie arţăgoşi, să nu le permită clujenilor să se desfăşoare sau să-şi mărească diferenţa la puncte astfel încât titularii gazdelor să se poată odihni. Aşa se face că şi al doilea sfert a fost câştigat greu de către clujeni, cu 19-18, scorul la pauză fiind destul de strâns: 45-38. De la vestiare Mobitelco a venit mult mai decisă să tranşeze soarta partidei. Aruncările de trei puncte reuşite de Silvăşan au contribuit în foarte măsură la scorul sfertului trei, încheiat cu 23-17 pentru gazde, iar ritmul s-a menţinut până la final (30-22 în sfertul patru) a adus victoria logică, meritată şi previzibilă a ardelenilor.
O formulă de joc inedită
Din motive legate de expirarea vizelor de şedere în România a sârbilor Nikola Radmanovac şi Vladimir Milosevic, antrenorul Cristi Achim s-a văzut nevoit să improvizeze şi să lase tot greul pe seama americanului Jamaal Miller. Acesta a fost, de departe, liderul echipei vâlcene, reuşind foarte multe aruncări de trei puncte, demonstrând că s-a integrat perfect angrenajului echipei, chiar dacă este abia la al doilea meci susţinut în tricoul grupării vâlcene. Antrenorul Cristian Achim a spus: „Poate că mai trebuie remarcaţi şi Dragoş Andrei, Rareş Paşca şi Viorel Nănescu. Toţi băieţii au jucat foarte bine, ne-am ridicat în dese rânduri la nivelul puternicilor noştri adversari. Nu cred că dacă ar fi jucat şi sârbii am fi putut face mai mult. Mobitelco e oricum o echipă extrem de bună, iar noi avem meritul că i-am ţinut mult timp în şah”.
Urmează o nouă deplasare în Ardeal
După evoluţia bună de la Cluj-Napoca, vâlcenii vor merge la finele acestei săptămâni la Oradea pentru o partidă cert mai uşoară comparativ cu cea disputată deja în compania echipei Mobitelco. CSU Leonardo Oradea se află alături de BC Rm. Vâlcea în luptă pentru evitarea retrogradării, aşa că ardelenii se vor străduii din toate puterile să se impună. În schimb, o victorie surprinzătoare a vâlcenilor ar fi aur curat. „La Oradea mergem în primul rând să jucăm. La mai mult de atât nici nu ne putem gândi. Nu cred că putem să câştigăm vreun meci în acest tur. Revirimentul nostru se va vedea abia din retur, după ce vom mai aduce încă doi americani, ambii pivoţi, care vor veni la Vâlcea după Anul Nou, pe 2-3 ianuarie. Atunci putem discuta altfel cu fiecare adversar pe care-l vom întâlni. Ce-i drept, nici acum lotul nu e chiar atât de slab, dar avem mulţi jucători lipsiţi de experienţă”, a declarat presei vâlcene antrenorul Cristi Achim.