|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

„Campionul“ creditelor FALSE! Fostul director de la CEC Vâlcea, Dorin DOBRIŞAN, trimis din nou în judecată de procurorii DNA! 

Dorin Dobrisan

noua_sigla_a_DNA_oct_2013

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a unui director de bancă din Râmnicu Vâlcea şi a altor doi angajaţi din cadrul aceleiaşi sucursale.

Este vorba despre  Dobrişan Dorin, director al sucursalei județene a unei unități bancare din Râmnicu Vâlcea, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de luare de mită,
şi abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ceilalţi doi anagajţi sunt Cernea Alexandra Mădălina şi Ciuteanu Petre, analist credite la aceeași unitate bancară din Râmnicu-Vâlcea, respectiv administrator al unei societăți comerciale, la data săvârșirii faptei, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că în perioada 2006-2008, inculpatul Dobrișan Dorin, în calitate de director al unei unități bancare din Râmnicu Vâlcea, beneficiind de ajutorul inculpaților Cernea Alexandra Mădălina și Ciuteanu Petre, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul acordării acestuia din urmă a unui credit ipotecar, în sumă de 90.000 de euro.
Această sumă de bani a fost acordată în mod abuziv inculpatului Ciuteanu Petre, cu încălcarea normelor bancare și a procedurilor interne de creditare, în condițiile în care documentele ce atestau veniturile clientului nu corespundeau realității, iar contraexpertiza imobilului adus în garanție nu fusese realizată de evaluatorul băncii.
De altfel, aceste aspecte erau cunoscute de inculpatul Dobrișan Dorin, toate fiind realizate la inițiativa sa.
Pentru „ajutorul” acordat, inculpatul Dobrișan Dorin a pretins și primit de la omul de afaceri un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, în valoare de 137.135 lei .

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților Dobrișan Dorin și Cernea Alexandra Mădălina. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vâlcea, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Leave a Response