Consiliul Judeţean va alege marţi un nou reprezentant în AGA la societatea Apavil SA
Marţi, 13 ianuarie 2015, Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat în şedinţă extraordinară să aleagă un nou reprezentant al Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apavil SA, în urma demisiei lui Gheorghe Păsat din respectiva funcţie. De asemenea, se va mai aproba şi forma contractului de mandat pentru noul reprezentant al CJ Vâlcea în AGA de la SC Apavil SA. Consiliul Judeţean Vâlcea este autoritatea publică tutelară care exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale. Judeţul Vâlcea, calitatea de acţionar la SC Apavil SA. Autoritatea publică tutelară, în conformitate cu prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, are următoarele competenţe: să numească reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a acţionarilor şi să aprobe mandatul acestora; să propună, în numele unităţii administrativ-teritoriale acţionar, candidaţi pentru funcţia de membri ai consiliului de administraţie, cu respectarea condiţiilor de calificare şi experienţă profesională şi selecţie prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă; să evalueze periodic, prin reprezentanţii săi în adunarea generală a acţionarilor activitatea consiliului de administraţie, pentru a se asigura, în numele unităţii administrativ-teritoriale acţionar, că sunt respectate principiile de eficienţă economică şi profitabilitate în funcţionarea societăţii comerciale; să asigure transparenţa politicii de acţionariat a statului în cadrul societăţilor faţă de care exercită competenţele de autoritate publică tutelară; alte atribuţii prevăzute de lege. Obligaţiile adunării generale ordinare a acţionarilor la SC Apavil SA sunt prevăzute de actul constitutiv al societăţii, şi sunt următoarele: să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie şi de auditorul financiar; să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli, şi după caz. programul de activitate pe exerciţiul financiar următor; să promoveze în instanţă acţiunea în răspundere contra administratorilor, directorilor sau auditorilor financiari pentru daune cauzate de aceştia, prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate (Adunarea Generală desemnează persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie); de a hotărî cu privire la alocarea profitului net prin reinvestirea sau alocarea sa la fondul IID, conform legii; de a hotărî asupra oricăror altor probleme care ţin de competenţa sa. În conformitate cu prevederile din actul constitutiv al SC Apavil SA, coroborate cu prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice nr. 109/2011, adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru: mutarea sediului societăţii; schimbarea obiectului de activitate al societăţii, cu respectarea interdicţiei prevăzute de actul constitutiv; înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică; prelungirea duratei societăţii comerciale; majorarea capitalului social; reducerea sau reîntregirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni; conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni nominative; conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni; emisiunea de obligaţiuni; alegerea şi revocarea membrilor consiliului de administraţie şi descărcarea acestora de gestiune; numirea sau demiterea auditorului financiar şi fixarea duratei minime a contractului de audit financiar; fixarea remuneraţiei cuvenită membrilor Consiliului de Administraţie; hotărârea gajării, închirierii sau desfiinţării uneia sau a mai multor unităţi ale societăţii; oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunării Generale Extraordinare: autorizarea consiliului de administraţie să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic; înfiinţarea de filiale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de actul constitutiv; aprobarea organigramei societăţii; aprobarea planului de administrare elaborat de consiliul de administraţie.
(Petre Coman)