|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Constantin Rădulescu: „În PSD Vâlcea nu există mai multe partide!“ 

PSD reuniune

 

Sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfăşurat cel mai important eveniment politic al începutului de an pentru Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea: Reuniunea Comitetului Executiv Lărgit.

La eveniment au fost prezenţi membrii Comitetului Executiv Judeţean, primari, viceprimari, consilieri de la nivelul tuturor structurilor teritoriale, parlamentari, reprezentanţi ai structurilor de tineret, femei, pensionari, precum şi reprezentanţi ai ligii aleşilor locali din PSD Vâlcea.

În prima parte a întâlnirii, pesediştii vâlceni au aprobat cu unanimitate de voturi câteva documente ce ţin de funcţionarea tehnică a PSD Vâlcea după care, social democraţii vâlceni au sărbătorit împreună Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 şi începutul de an.

Reuniunea s-a desfăşurat sub motto-ul:  Uniți construim pentru viitor!

“Principala mea preocupare în această perioadă va fi transparenţa totală a deciziilor pe care le vom lua astfel încât deciziile să nu se ia în urma unor telefoane “otrăvite “, discuţii pe holuri sau alte asemenea chestiuni care nu trebuie să se regăsească în activitatea noastră.

De 20 de ani am încredere în PSD, am încredere în dumneavoastră şi ştiu că indiferent de răutăţi, numai uniți putem construi viitorul partidului!

Trebuie să fim atenţi la problemele chiar personale ale colegilor noştri, să ne luptăm pentru a le rezolva şi nu trebuie să uităm că ţinta proiectului nostru politic nu sunt funcţiile noastre politice sau administrative ci câştigarea încrederii vâlcenilor în proiectele noastre.

Oamenii s-au săturat de scandaluri între politicieni.

Oameni vor un PSD modern, ataşat de nevoile şi aşteptările concetăţenilor noşti, vor răspunsuri şi rezolvări la problemele lor. Trebuie să ne luptăm cu toate forţele şi în calitate de aleşi locali sau naţionali să facem tot ce ţine de noi pentru a redresa economia judeţului Vâlcea, pentru a sprijinii platforma chimică cu toate componentele ei, pentru a aduce în Vâlcea investitori care să ofere locuri de muncă. Demersul nostru politic trebuie să vină cu răspunsuri la problemele vâlcenilor pentru că înainte de a fi pesedişti şi noi suntem vâlceni.

În PSD-ul nostru nu există mai multe partide – al bătrânilor şi al tinerilor, al femeilor şi al bărbaţilor ci există un singur partid :

AL TUTUROR GENERAŢIILOR DIN PSD, UNITE PENTRU REALIZAREA PROIECTELOR AŞTEPTATE DE CEI CARE NE VOR VOTA!

Este loc pentru toată lumea!

Trebuie să ştim să ne sprijinim!

Trebuie să ne respectăm seniorii!

Trebuie să acceptăm prezentul şi împreună să  construim un viitor solid pentru PSD, un viitor în care să câştigăm bătăliile electorale în care ne vom angaja. Ştiu unde suntem şi ştiu că împreună putem reuşi.

Vă mulţumesc şi pentru că este ziua în care sărbătorim Mica Unire, sunt încredinţat că noi, poporul pesedist, UNIŢI CONSTRUIM PENTRU VIITOR !”- declaraţie deputat Constantin Rădulescu, Preşedinte Interimar PSD Vâlcea.

 

 

Leave a Response