|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a soluţionat anul trecut mai multe dosare decât în 2013 

judecatorie

 

În cursul săptămânii trecute, Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi-a prezentat bilanţul activităţii din anul 2014. La bilanţ au participat preşedintele Judecătoriei, Bogdan Mateescu, precum preşedintele Curţii de Apel Piteşti, Gheorghe Deaconu, vicepreşedintele CA Piteşti, dar şi reprezentanţi ai Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, ai Baroului Râmnicu Vâlcea şi ai Colegiului Mediatorilor. Faţă de anul precedent, volumul total de activitate a crescut cu aproximativ 10%, potrivit datelor prezentate de jud. Marius Lumineanu. Acesta s-a ridicat la 18454 cauze, din care, pe stoc au fost 2787 de dosare şi nou intrate, 15667. Au fost soluţionate 15.500, faţă de 13.900, cu un an în urmă. Numărul mare de dosare a determinat ca fiecărui judecător în parte să-i revină în lucru aproximativ 800 de dosare. Încărcătura pe judecător calculată în raport de numărul de dosare aflate pe rol în anul 2014 a fost de 768,9. Acestora se adaugă stocul, adică dosarele care se „rostogolesc” de la an la an, cele vechi fiind înlocuite de altele. Au fost pronunţate  un număr total de 15772 hotărâri, din care 9546 de sentinţe civile, 655 de sentinţe penale şi 5571 încheieri (civile şi penale). Indicele general de operativitate al instanţei a fost de 92,18/%, din care, pe civil – 93,19% şi pe penal, 77,20%. Numărul hotărârilor casate sau desfiinţate a scăzut semnificativ, de la 471 în anul 2013 la 317 în anul 2014.

În materie civilă a crescut procentul dosarelor soluţionate în mai puţin de 6 luni, de la 82,07% în 2013 la 84,86% în 2014. „În materie penală, a crescut sensibil durata de soluţionare a cauzelor, ca urmare a intrării în vigoare a noului  Cod  de  procedură  penală,  ce  a  reglementat  procedura  de  cameră preliminară, procedură susceptibilă să mărească durata de soluţionare a cauzelor, în loc să fie invers. Totuşi, soluţionarea mai rapidă a cauzelor în materie civilă a fost determinată de măsurile  adoptate  la  nivelul  instanţei  în  scopul  reducerii  duratei  procedurilor. Acestea au constat în organizarea de întâlniri cu experţii din cadrul Biroului Local de Expertize de pe lângă  Tribunalul  Vâlcea, unificarea  practicii  administrative, utilizarea  directă, prin  grija  unui  grefier  autorizat  în  acest  sens,  a  bazelor  electronice  de  date deţinute  de  Direcţia  Generală  pentru  Evidenţa  Persoanelor  Vâlcea  şi  Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Noi spunem că, modul de organizare al celor de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea ar trebui să fie un bun exemplu şi pentru cei de la Curtea de Apel Piteşti, preşedintele Gheorghe Deaconu venind cu exemplul piteştenilor, desfiinţat imediat de către judecătorii aflaţi în sală, mulţumiţi de organizarea excelentă de aici”, a spus preşedintele Bogdan Mateescu. Mateescu a încheiat cu un punct de vedere personal faţă de prestaţia lamentabilă a unor magistraţi, în contextul actual, când DNA şi forurile superioare ale Justiţiei fac curăţenie generală: „Puţine lucruri sunt mai abjecte decât un magistrat corupt şi mai triste decât unul slab pregătit”, dar s-a arătat optimist şi mulţumit că face parte dintr-un colectiv deosebit: „Sunt mândru că lucrez la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, vă mulţumesc tutror pentru seriozitatea şi corectitudinea de care daţi dovadă!”

 

Leave a Response